sursa foto:  ziuaconstanta.ro

ANAF dă alarma! Sunt vizați toți românii – 15 decembrie e termenul-limită

Agenția Națională de Adminisrare Fiscală (ANAF) a dat marea strigare. Toți românii sunt vizați. Dacă își vor plăti taxele, aceștia vor primi o bonificație consistentă. Termenul-limită este de 15 decembrie.

Această bonificație este acordată prin efectul legii, fără a mai fi necesară comunicarea unui act administrativ fiscal din partea organului fiscal central.

Pe finele acestui an, Fiscul are tendința de a încerca să înduplece contribuabilii să-şi achite taxele datorate, promiţându-le bonificaţii care merg până la 10% din suma datorată.

Astfel, potrivit unui anunţ făcut de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), „contribuabilii, persoane fizice care au depus Declaraţia unică şi care şi-au acordat prin aceasta bonificaţia, prin menţionarea la rd. 2, rd. 5 şi rd. 8 ale lit. C. «Sumarul obligaţiilor fiscale datorate», a sumei aferente acesteia, beneficiază de o bonificaţie reprezentând 5% din suma datorată, dacă achită cel puţin 95% din suma datorată până la 15 decembrie 2018, inclusiv“.

Contribuabilii persoane fizice pentru care au fost comunicate decizii de impunere anuală aferente impozitului pe venit anual pentru veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, cum ar fi  şi aferente contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2016 – 2017, şi care achită până la data de 15 de­cembrie 2018, inclusiv, cel puţin 90% din sumele stabilite prin acestea, beneficiază de o bonificaţie reprezentând 10% din suma stabilită prin aceste decizii de impunere anuală, informează zf.ro

Vezi și

De-abia acum a ieșit la iveală! Cine a ordonat de urgență arestarea Elenei Udrea și a Alinei Bica

Dovada că va pleca de la Interne: Ce lecții gratuite ar primi Carmen Dan și pentru ce

Ultimă oră! Anunț de la RCS&RDS pentru toți clienții săi! Vor putea face asta de luni, 10 decembrie

 

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare