Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat miercuri, că va trebui să organizat un recensământ al locuitorilor din România în anul 2019.
„Din punctul meu de vedere nu cred că mai suntem peste 20 de milioane de locuitori în România și am văzut acest lucru la referendumul pe care l-am avut pentru familie. Vreau să vă spun că sunt unul dintre parlamentarii care a fost în județul pe care îl reprezintă în Parlament în foarte multe localități. Nu mai sunt oameni din punct de vedere fizic în case.Ei sunt plecați în străinătate. Știți foarte bine că au reședința în exterior și cred că ar trebui făcut un recensământ în anul 2019. Asta nu înseamnă că le ia cineva calitatea de român. Trebuie să știm cu toții câți mai suntem în România”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu, în Parlament.
Fostul ministru al Muncii a susținut că ar trebui organizat un recensământ și pentru numărul de angajați din România, informează stiripesurse.ro
„Trebuie să știm la ora actuală câți angajați sunt pentru că INS dă 4,9 milioane de angajați. Eu vă spun că sunt 6.3 milioane de contracte plus funcționari publici, armată, servicii secrete și așa mai departe. Numărul este mult mai mare”, a adăugat Olguța Vasilescu.
Întrebată dacă un recensământ pentru a afla numărul de locuitori din România va avea efecte, Olguța Vasilescu a răspuns: „ Sigur că va avea efect. Va avea efecte peste tot. Și la reducerea numărului de parlamentari, la reducerea numărului de europarlamentari, dar asta nu înseamnă că din 10 în 10 ani nu trebuie să avem un recensământ ca să știm cu toții pe ce date lucrăm”
Vezi și
SURSE Motivul real al dezertărilor din PSD! Blatul făcut de Liviu Dragnea
Imagini în premieră! Cum arată vila ‘Umbrei’ lui Klaus Iohannis – Aceasta este locuința prădată de hoți de 1 Decembrie
Atenție! Sunt vizați acești pensionari. Ce document trebuie să trimiteți și de ce
Lia Olguța Vasilescu a făcut anunțul! Vrea recesământ în 2019
Trending

12 febPolitica
România va participa doar ca observator la Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile NATO–SUA

12 febActual
Fenomenul care are loc în Transilvania în raport cu alegerile din Ungaria declanșează un semnal de alarmă puternic pentru România

12 febSocial
România fără burtă. O bătrână a fost surprinsă în ipostaze dramatice, într-un magazin din Capitală. Femeia căuta cea mai ieftină pâine: „Ce să facem, mamaie, ca să ne descurcăm?”

12 febPolitica
Dragoș Sprînceană lansează acuzații dure la adresa Ancăi Alexandrescu și a liderului AUR George Simion

09:33Economie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

12 febActual
Salariul aiuritor primit de Adrian Sârbu pe când conducea Pro TV. Averea lui s-a diminuat considerabil după ce a fost condamnat

12 febActual
Nicușor Dan spune că România ar putea îndeplini criteriile pentru adoptarea euro în trei-patru ani

09:11Actual
Adio, Dacia Logan și Sandero în România. Francezii de la Renault au luat o decizie radicală în cazul celor două modele

12 febPolitica
Dilema lui Nicușor Dan: A fi sau a nu fi în Consiliul de Pace al lui Trump

12 febExterne
Cenușa URSS dă naștere unei forțe la nivel european. O țară din fostul spațiu sovietic are un progres de invidiat
Articole Similare

3 minute în urmăActual
Scârțâie Lild și Kaufland în România? Nemții nu s-au mai descurcat doar cu banii făcuți pe piața dâmbovițeană

15 minute în urmăActual
Colecția Pepco face ravagii în rândul doamnelor și domnișoarelor din România. Produsele sunt ideale pentru luna iubirii, 1 sau 8 Martie

circa 1 oră în urmăActual
ANPC fără Piedone a uitat de piețe și restaurante. Noile ținte ale inspectorilor sunt saloanele de înfrumusețare

13:39Actual
Nicușor Dan pune presiune pe CCR, după haosul legat de pensiile magistraților: „Și eu îmi doresc o asumare din partea Curții Constituționale”

13:10Actual



