sursa foto:  agerpres.ro

Liberalii se joacă cu focul! Analistul politic Radu Magdin: ‘Se subestimează enervarea populației, în cazul în care revine Cîțu’

Analistul politic Radu Magdin spune că cei din conducerea țării subestimează nervozitatea populară, iar în cazul nominalizării lui Florin Cîțu pentru postul de premier, s-ar putea ca oamenii să iasă în stradă.

„Cea mai bună modalitate de a-i ajuta pe cei dragi este să fim cât se poate de construcitivi, putem fi și critici, dar să avem un mod decent de a o face. Suntem cuprinsi de isteria generală, susținută de instabilitatea politica, dar se întâmplă și drame. Există și componentă economică, pentru că vom ajunge și la o criză economică. Deci, este timpul pentru soluții. Sociologii ne vor spune spre cine se va îndrepta vinovăția. Indiferent de schemele politice, poporul are un anumit intinct. E foarte important să vorbim deja de soluții, a fost prea mult zgomot până acum.

Este mult prea subestimată nervozitatea populară. Daca aș fi în locul celor de la PNL aș fi mai cuminte, mai decent și m-aș arăta mai puțin victortios. Kelemen Hunor mi s-a părut cel mai decent. Este nevoie să-și ceară scuze românilor, cei din conducerea țării. Urmează niște luni dificile, deci avem nevoie de un premier proaspăt, care să prezinte încredere. Se subestimează enervarea populației, în cazul în care revine Cîțu. S-ar putea să se pomenească în stradă cu oamenii”, a declarat Radu Magdin în emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL, conform realitatea.net

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare