Lider PSD, replică pentru Iohannis: 'Este cinic să cauți vinovați în curtea altora, în loc să ceri demisia Ministrului Sănătăii'

Autor: Ion Motea

Publicat: 30-07-2020 08:15

Actualizat: 30-07-2020 00:04

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, i-a adresat o replică șefului statului, care a acuzat PSD că a tergiversat în Parlament "cu un cinism inimaginabil" Legea carantinei: "Este cinic să cauţi vinovaţi în curtea altora, în loc să ceri demisia Ministrului Sănătăţii care emite un ordin încălcând flagrant legea''.


"Sunt la birou şi mă uit pe ordinul nr. 1321 din 22 iulie emis de Ministerul Sănătăţii pentru aplicarea Legii 136/2020, cunoscută public drept 'legea pandemiei'. (...) Ordinul respectiv obligă unităţile spitaliceşti să aresteze oamenii pentru 48 de ore împotriva art. 8 alin. 3 din legea care arată foarte clar că un om confirmat că are un agent patogen poate să rămână în spital doar pe durata investigaţiilor. Acestea pot să fie doar de câteva ore, nu de două zile în mod obligatoriu", a scris Cazanciuc pe Facebook.

 




El susţine că preşedintele ar fi trebuit să ceară demisia ministrului Sănătăţii.


 


 


"Este cinic să cauţi vinovaţi în curtea altora, în loc să ceri demisia Ministrului Sănătăţii care emite un ordin încălcând flagrant legea. Dar, sigur, statul de drept nu e un principiu fundamental al funcţionarii unei Românii europene, ci doar un slogan electoral folosit în faţa unor oameni care sunt buni doar să voteze, nu să-şi ceară drepturile fundamentale", a adăugat Cazanciuc.

 



Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat miercuri PSD că a tergiversat "cu un cinism inimaginabil" adoptarea Legii carantinei în Parlament, adăugând că "au apărut politicieni care au incitat la nesupunere".


 


"O etapă care mie mi s-a părut notabil de negativă a fost disputa în Parlament pe Legea carantinei şi izolării. Chiar dacă cineva o să mă acuze că fac declaraţii politice pe pandemie, nu pot să nu văd că legea a fost elaborată, proiectul de lege a fost elaborat în regim de urgenţă de Guvern, trimis în Parlament, unde PSD-ul, nimeni altul, a tras de timp, într-un mod cinic, pe care nu l-a bănuit nimeni. Deci, cu un cinism inimaginabil, au ţinut această lege săptămâni în Parlament şi, în acest timp, publicul a primit impresia sau s-a cristalizat impresia că lucrurile nu sunt grave", a susţinut şeful statului, într-o conferinţă de presă.

Citește și:


Analiză dură: Clasarea din Dosarul 10 August este o invitație la explozie socială. Cine ar fi avut interesul?


EXCLUSIV Lovitură pentru polițistul-bătăuș! A fost condamnat la închisoare! Decizia nu este definitivă

Legea a fost promulgată! Apar noi reguli pentru cei care locuiesc la bloc
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri