Liderul AUR lansează un atac dur la adresa Guvernului: Partidele aflate la guvernare şi-au propus crearea unei noi generaţii de baroni locali şi fac asta măcelărind Codul administrativ

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 28-01-2021 23:15

Actualizat: 28-01-2021 22:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susţine că instituţia prefectului nu trebuie politizată, calificând drept "inadmisibilă" transformarea prefecţilor "în politruci".


"Partidul AUR consideră inadmisibilă intenţia Guvernului de a-i transforma pe prefecţi în politruci, numiţi în funcţie strict pe criterii politice. În prezent, aceştia sunt înalţi funcţionari publici şi reprezintă legalitatea în administraţia publică din România. Am impresia că partidele aflate la guvernare şi-au propus crearea unei noi generaţii de baroni locali şi fac asta măcelărind Codul administrativ prin ordonanţă de urgenţă. Ne opunem politizării administraţiei publice din România. Avem nevoie de profesionişti, nu de politruci de partid", a declarat George Simion, copreşedintele AUR, citat într-un comunicat al partidului

Potrivit AUR, depolitizarea funcţiei publice este asumată la nivel european, prin implementarea acquis-ului comunitar.

"Atragem atenţia asupra faptului că depolitizarea funcţiei publice este asumată la nivel european, prin implementarea acquis-ului comunitar. Oameni şi partide care au clamat şi au susţinut acest lucru în trecut odată ajunşi la guvernare fac exact pe dos şi politizează la maximum administraţia publică din România. De peste zece ani se investesc bani publici în pregătirea înalţilor funcţionari publici, iar acum se renunţă la tot ce s-a făcut în această direcţie. Dacă proiectul de OUG va fi adoptat, va însemna că revenim la epurări politice şi numiri pe post în funcţie de culoarea carnetului de partid, nu de competenţele deţinute", a transmis AUR.

 

Citește și:Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim

Super veste pentru români! Această categorie de salariați ar putea ieși la pensie mai devreme


Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri