Liviu Dragnea a vorbit duminică seara, la Realitatea PLUS, despre noul partid pe care îl susține.
"Partidul pe care eu îl susțin din tot sufletul meu și cu toată ființă mea e partidul condus de doamna Carmen Dan, născut de foarte curând și care se numește MRS, Mișcarea România Suverană.
A început să se organizeze foarte bine în județe, oamenii vin către acest partid pentru că încet, încet au auzit. E un partid în care am foarte mare încredere, i-am pus mare parte din programul de guvernare la dispoziție. Va fi un program de guvernare care poate scoate România din criză, e nevoie de foarte mult curaj și naționalism, e prima dată când folosesc cuvântul asta.
Partidul este mic pentru că e nou. Sper că românii să nu voteze în funcție de mărime. Într-adevăr, noul PSD e un partid mare, noul PNL e un partid măricel, AUR - un partid măricel, USR și așa mai departe. Eu sper că românii să voteze cu cei care le pot determina încredere și care-i pot convinge, arătându-le cum le pot face viață mai bună", a spus Dragnea.
Carmen Dan a fost întrebată de Anca Alexandrescu dacă acest partid va fi condus de ea sau de Liviu Dragnea:
"În opinia noastră, acest partid nu e nici partidul meu nici al domnului Liviu Dragnea, e partidul românilor patrioți. E un partid deschis, ceea ce s-a întâmplat până acum îmi demonstrează faptul că merită această luptă, sunt foarte mulți oameni care văd în acest partid nu doar vorbe goale ci și un program de guvernare", a declarat Carmen Dan.
Amintim că recent Curtea de Apel București a respins înființarea unui alt partid care trebuia să fie partidul lui Liviu Dragnea, condus de Carmen Dan - Partidul România Suverană.
Liviu Dragnea are un nou partid de suflet: Îl susțin din tot sufletul. Va fi un program de guvernare care poate scoate România din criză
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



