Răsturnare de situație! Condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în luna ianuarie acestui an, Costel Corduneanu, temutul lider al lumii interlope ieșene, a fost eliberat condiționat.
Decizia de elibenrare condiţionată a şefului clanului Corduneanu a fost luată de Tribunalul Mureş, care a admis o contestaţie formulată de interlop. Costel Corduneanu a depus mai mai multe solicitări în instanţă pentru a fi eliberat, el invocând că a întrunit fracţia necesară încă din vară, informează Ziarul de Iași.
Asta pentru că pedeapsa de trei ani de închisoare din ianuarie a fost „ciuntită” de judecători la finele lunii aprilie, când magistraţii din Mehedinţi au scăzut din condamnare două intervale de arest preventiv de-ale interlopului.
1 an şi 2 luni au fost scăzuţi din arestul preventiv petrecut în 2010-2011, în dosarul în care a fost în cele din urmă condamnat. Judecătorii au luat în calcul alte 9 luni de arest de-ale lui Corduneanu.
E vorba de o perioadă de încarcerare din 2004-2005, când Costel Corduneanu era acuzat de trafic de droguri. În acel dosar, Corduneanu a fost în cele din urmă achitat definitiv. Scăzând mai bine de 2 ani de închisoare, Corduneanu a devenit eligibil pentru eliberare condiţionată pe 5 august.
Dosarul Cordunenilor a fost trimis în instanţă în 2010, atunci când majoritatea membrilor importanţi ai grupării se aflau în spatele gratiilor. În timpul procesului, toţi membrii importanţi ai clanului, fără excepţie, au fost eliberaţi din arest preventiv şi s-au întors acasă la Iaşi.
Corduneanu a primit 3 ani de închisoare cu executare, după ce și-a spionat fosta soție. El a fost declarat vinovat că a plătit un hacker să îi spioneze laptopul fostei neveste, pentru a descoperi dacă aceasta face sau nu videochat.
Vezi și
Acuze devastatoare la adresa USR: ‘Oameni din echipa de campanie consumă droguri și se mândresc cu asta’
Doctorul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu coronavirus a explodat: ‘Sunt niște cretinisme. Vor afecta în mare măsură procesul de învățământ’
SURSE DNA a descins la Poliția Capitalei! Procurorii au intrat pe fir: Este anchetat modul în care un celebru șef din Poliție a dat sporuri
Lovitură de teatru! Deși a fost condamnat la 3 ani de închisoare în ianuarie, un celebru lider de clan a fost eliberat
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 19-09-2020 14:42
Trending

26 sepSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

26 sepSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

26 sepSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

26 sepSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

26 sepSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial
Radare fixe noi în România. Șoferii primesc amenda direct acasă și lista zonelor unde sunt amplasate

26 sepEconomie
Fujikura concediază, din nou, sute de angajați. Japonezii de la Dej nu mai fac față, a ieșit în pierdere cu 2 milioane de lei

26 sepPolitica
Elena Udrea lansează acuzații grave către Siegfried Mureșan. Fostul ministru al turismului l-a criticat pe viitorul posibil premier

26 sepSocial
Horoscop de weekend. Top 5 zodii care vor avea un final de săptămână excelent, pe plan financiar
Articole Similare

8 minute în urmăEntertainment
Insula Iubirii Sezonul 10. Ce reguli noi au introdus producătorii și cum arată competiția din 2026

38 minute în urmăSocial
Cum să citești corect o etichetă alimentară. Ghid util pentru cumpărături sănătoase și fără păcăleli

circa 1 oră în urmăSocial
Postul intermitent în 2026. Beneficii reale vs. riscuri și ce spun studiile recente

circa 2 ore în urmăEconomie
Tichete de masă 2026. Valoarea actuală, reglementări și ce se schimbă pentru angajați

09:30Social



