În urma pictorialului realizat de revista Viva, în care apare fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la șase ani de detenție în dosarul Gala Bute, sponsorii și-au anunațat retragerea.
În articoulul din revista Viva, Elena Udrea este catalogată ca fiind exilată în Costa Rica. Din această cauză, sponsorii revistei au anunțat prin intermediul prin intermendiul Ilenei Badiu, managing partner, că se disociază de revista VIVA în urma publicării materialului.
”Clientii mei de agenție care sponsorizau evenimentul Viva Influencers Party au decis să se disocieze de publicație. Adică să se retragă. Adică să-și retragă bugetele. Cum este și firesc în asemenea situație. Ideea este că făcând compromisuri poți câștiga. Poate…dar doar pe termen scurt. Nici nu cred că ăsta-i un principiu de business, cred că-i un principiu de bun simț. Ce pare că vei câștiga pe o parte, pierzi de fapt înzecit pe cealalta parte deoarece așa-i legea compromisului iar eu așa am învățat de când mă știu. #viva #faravalori #păcat”, a scris Ileana Badiu pe contul personal de Facebook.
Dana Enache, redactorul șef al revistei Viva a declarat în cadrul emisiunii Acces Direct că „Ne-am dat seama, puțin tardiv cei drept, că acel cuvânt „exil” de pe copertă nu a fost folosit tocmai în sensul propriu, a fost gândit ușor metaforic și într-adevăr, dacă am fi avut cuvântul fugar pe copertă în loc de sintagma „trăiește în exil”, probabil lucrurile nu ar mai fi stat chiar așa.”
Citește și:
Atenție! Ce se va întâmpla cu pensionarii care ar urma să aibă o pensie mai mică după aplicarea noii Legi a pensiilor
Încasări URIAȘE pe spatele pestei porcine. Cine beneficiază de acești bani
Lovitură dură! Ce pățesc cei care au publicat pictorialul cu Elena Udrea
Trending

22 sepActual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat

22 sepEconomie
Parchetul condus de Laura Codruța Kövesi a destructurat o rețea transfrontalieră de evaziune fiscală. Pagube de peste 3 milioane de euro

14:00Actual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

15:30Economie
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

22 sepEconomie
Termoenergetica București anunță când încep probele de căldură pentru Capitală. Locuitorii care stau la bloc și nu au centrală

07:30Politica
AUR, acuzații grave la adresa DIICOT după ce au apărut stenogramele în care George Simion era numit omul sistemului

22 sepVideo
Ar putea România să treacă prin ce a pățit Polonia acum? Țara a fost retrogradată de Moody’s la junk, după 2 decenii

08:00Actual
Ce s-ar ascunde în creierul uman. Descoperirea care schimbă tot ce știai despre mintea noastră

22 sepEntertainment
Black Friday 2026. Când au loc cele mai mari reduceri din an, la supermarketuri și magazinele online de top

13:00Entertainment
Cine i-a plătit lui Irinel Columbeanu restanțele de la azil. Nicio fostă femeie din viața lui nu l-a ajutat financiar și nici nu l-a vizitat
Articole Similare

22 sepSocial
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

22 sepSocial
Proiectul privind uniformele școlare obligatorii a fost adoptat de Senat

21 sepSocial
Ce drepturi ai la locul de muncă, în perioada de probă. Este stipulat clar în Codul Muncii

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepPolitica



