Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant au precizat, joi, prin intermediul unui comunicat de presă că Alexandru Darie nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant în vederea efectuării unui transplant hepatic. Afirmațiile au fost făcute în contextul în care în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Alexandru Darie ar fi fost pe lista de așteptare pentru un transplant.
„În urma informaţiilor primite de la cele trei centre de transplant hepatic acreditate (Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Sf. Maria Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi) vă comunicăm că domnul Alexandru Darie nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant în vederea efectuării unui transplant hepatic”, se arată în comunicat.
Potrivit aceleiași surse, Alexandru Darie nu a fost înscris în Registrul Naţional de Transplant nici pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar.
„De asemenea, conform datelor furnizate de Spitalul Clinic Sf. Maria Bucureşti, precizăm că domnul Alexandru Darie nu a fost înscris în Registrul Naţional de Transplant pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar”, se mai precizează în comunicatul ANT.
Aceste lămuriti vin după ce în spațiul public au apărut informații contradictorii după decesul regizorului Alexandru Darie, legate de faptul că acesta era înscris pe lista de aşteptare pentru transplant hepatic.
Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani.
Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate.
Fără precedent! Lovitura pe care i-o dă Viorica Dăncilă lui Klaus Iohannis, înainte de alegeri
Vești pentru mii de români! Ce se întâmplă cu tichetele de masă
EXCLUSIV Răsturnare de situație în cazul Caracal: ‘Nu poate fi declanșată procedura specifică de verificare’


















