Toţi operatorii din aviaţie şi turism au fost nevoiţi să ia măsuri în legătură cu prevenţia răspândirii Covid-19 şi a restricţiilor guvernelor, care au impactat negativ programele operatorilor aerieni, printre care şi ale celor din Ryanair Group.
Potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei, în ultimele şapte zile, Italia, Malta, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Austria, Grecia, Maroc, Spania, Portugalia, Danemarca, Polonia, Norvegia şi Cipru au impus limite de zbor cu diferite grade de restricţie, de la toate zborurile spre şi dinspre o ţară sau interzicerea zborurilor spre/dinspre ţările cu riscul de infectare cu Covid. Pe parcursul weekendului de exemplu, Polonia şi Norvegia au interzis toate zborurile internaţionale, în timp ce în alte ţări (fără restricţii de călătorie), au fost reduse serviciile pe aeroporturi.
Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Ryanair, compania va menţine la sol majoritatea aeronavelor din flota europeană în următoarele 7 până la 10 zile. În acele ţări în care flota nu este menţinută la sol, restricţiile legate de distanţa socială vor face zborul, în orice scop, nepractic sau chiar imposibil.
Pentru aprilie şi mai, Ryanair se aşteaptă să îşi scadă capacitatea locurilor cu până la 80%; o oprire la sol a tuturor aeronavelor nu poate fi decisă.
În acest context, Ryanair ia acum măsuri să îşi scadă cheltuielile operaţionale şi să îşi crească cash flow-ul. Acest lucru înseamnă păstrarea la sol a aeronavalor suplimentare, amânarea tuturor cheltuielilor de capital şi oferirea de rambursări, cheltuielile discreţionare, implementarea unei serii de concedieri voluntare, suspendarea temporară a contractelor angajaţilor şi reducerea semnificativă a oreler de muncă şi a plăţilor.
Reprezentanţii companiei spun că lucrează împreună cu angajaţii şi sindicatele de peste tot din UE pentru a gestiona acest eveniment fără precedent, cu un impact şi durată care sunt acum imposibil de determinat.
Grupul Ryanair are un nivel solid de lichidităţi, cu cash şi echivalente în cash de peste 4 miliarde de dolari la data de 12 martie, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei. Aceasta se concentrează acum pe completarea programului de zbor pe cât este permis de guvernele naţionale pe parcursul următoarelor şapte zile, astfel încât să îşi repatrieze clienţii, pe cât posibil. Spun că au observat o reducere semnificativă a rezervărilor făcute în ultimele două săptămâni şi se aşteaptă ca aceste scăderi să se adâncească în viitorul previzibil. Ei adaugă că vor continua să monitorizeze cererea, precum şi restricţiile de zbor impuse de autorităţile naţionale şi vor continua să reducă din agenda de zbor dacă este necesar.
„La Ryanair Group Airlines, facem ce putem pentru a gestiona provocările impuse de epidemia Covid-19, care a cauzat în ultima săptămână restricţii de călătorie impuse de guvernele naţionale extraordinare şi fără precedent, în cele mai multe dintre cazuri cu notificări minime sau chiar inexistente. Comunicăm cu toţi pasagerii afectaţi prin e-mail şi SMS şi organizăm zboruri de salvare pentru a-i repatria pe clienţi, chiar şi în acele ţări unde au fost impuse restricţii. Prioritatea noastră rămâne sănătătatea şi binele angajaţilor şi pasagerilor şi facem tot ce putem ca să ne asigurăm că se pot reuni cu prietenii şi familiile lor în aceste vremuri dificile.
Ryanair ia toate măsurile necesare pentru a reduce cheltuielile de zbor şi să îmbunătăţească cash flow-ul fiecărui operator aerian din grup. Ryanair este un grup aviatic rezilient, cu o balanţă de cheltuieli şi pierderi puternică, cu lichidităţi substanţiale şi putem, cu acţiuni potrivite şi luate la timp, să supravieţuim unei perioade cu zboruri reduse sau chiar cu zboruri zero, astfel încât să ne pregătim adecvat pentru întoarcerea la normalitate, care va veni mai degrabă mai repede decât mai târziu, pe măsură ce guvernele UE iau măsuri fără precedent pentru a restricţiona răspândirea Covid-19”, spune Michael O'Leary, CEO-ului grupului Ryanair, potrivit businessmagazin.ro.
Vezi și:LIDL confirmă mutarea fără precedent dezvăluită de Bugetul.ro: S-a întâmplat în circa 70 de magazine
Legea prin care se acordă zile libere pentru părinți când se închid școlile a fost publicată în Monitorul Oficial
Lovitură dură pentru operatorii din aviaţie şi turism! Se impun măsuri dure în legătură cu prevenţia răspândirii Covid-19
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octPolitica
Cine ar urma să fie primar în Timișoara, după plecarea lui Dominic Fritz. Legea ANI nu-i permite să-și continue mandatul

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Cea mai bună clădire nouă din lume este chiar o fabrică. Unde se află și cine o deține

17 octSocial
Crezi că este ANAF, dar îți iei „țeapă”. O nouă fraudă folosește imaginea Fiscului ca să escrocheze cetățenii

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie
Articole Similare

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octSocial



