Lovitură dură- Se dau amenzi de mii de lei pentru această faptă

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 25-10-2019 22:07

Actualizat: 25-10-2019 20:00

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Lovitură dură pentru cei care încalcă această prevedere. Veți fi sancționați cu amenzi de până la 6000 de lei.




Persoanele fizice care își modernizează locuințele sau care și le construiesc sau demolează vor risca amenzi de până la 6.000 de lei dacă aruncă gunoaiele rămase în urma lucrărilor în locuri nepermise.

Modificarea este foarte aproape de a se aplica, după ce președintele țării a promulgat joi legea care va crește amenda maximă aplicabilă, de la 2.000 de lei, cât (încă) este acum. În plus, cei amendați vor fi obligați să ia deșeurile, să curețe și apoi să le elimine legal.



Legea în care sunt cuprinse măsurile a fost promulgată joi de președintele României 
și tot ce mai trebuie să se întâmple pentru a se aplica e ca aceasta să apară în Monitorul Oficial. În plus, având în vedere că nu există niciun termen special de intrare în vigoare a modificărilor (aplicându-se, astfel, cel obișnuit, de trei zile de la momentul publicării în Monitor), sunt șanse mari ca modificările să se aplice de 
săptămâna viitoare.

În esență, aceasta prevede 
majorarea amenzilor care se pot da persoanelor fizice care abandonează deșeurile din construcții. Dacă sancțiunile sunt acum între 1.000 și 2.000 de lei, pe viitor vor fi 
între 3.000 și 6.000 de lei.


Pe deasupra, persoanele fizice amendate vor fi obligate să ia deșeurile, să curețe terenul pe care le-au aruncat și apoi să le elimine legal. La fel vor fi obligate să facă și firmele prinse că abandonează deșeuri.

Inițiatorii proiectului de lege vor astfel să combată practica generalizată de a arunca deșeurile din modernizări, construiri și demolări fie în pubelele sau ghenele pentru deșeuri municipale, fie pe drumuri sau pe terenurile abandonate.

Practic, cei amendați scapă acum de orice obligație de a elimina deșeurile din construcții. Asta înseamnă că autoritățile locale sunt cele nevoite să le ia, să curețe și apoi să le elimine legal, pe banii publici. Iar uneori costurile autorităților sunt mai mari decât amenzile încasate pentru abandonarea gunoaielor la întâmplare.

În același timp, deoarece amenzile pot fi plătite rapid la jumătate din cuantumul minim, mulți preferă sancțiunea, în loc să-și bată capul să găsească și să plătească o firmă autorizată pentru colectarea și eliminarea lor, scrie avocatnet.ro

Vezi și: Veste uriașă- Mai mulți bani pentru o categorie de angajați

Atenție! Această taxă auto a fost adoptată


Veste bombă! Se dau noi tichete- Cine sunt beneficiarii

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri