După o perioadă în care afișa un zâmbet trist la televizor, Simona Gherghe este astăzi o femeie fericită și împlinită pe toate planurile. Relația cu consultantul politic Răzvan Săndulescu a făcut-o să înflorească, iar odată cu nașterea micuței Ana Giorgia viața ei a devenit perfectă. Totuși recent a primit o veste mai puțin plăcută, care-i afectează puțin imaginea.
Este vorba despre un proces care i-a fost intentat de un medic bârlădean și pe care l-a pierdut. În cadrul emisiunii Acces Direct din 22 octombrie 2014, în platou a fost prezentă Cătălina Gâncianu, o femeie care l-a acuzat pe medicul din Bârlad Gabriel Simiciuc de faptul că i-ar fi îmbolnăvit fiul, fapt care nu a putut fi probat.
Tribunalul din Vaslui a sancționat-o pe Simona Gherghe pentru modul în care a gestionat situația respectivă și acum trebuie să plătească despăgubiri de două mii de euro.„Obligă pârâta Gîncianu Cătălina la plata către reclamantul Simiciuc Gabi a sumei de 2000 euro, reprezentând despăgubiri civile, daune morale. Obligă pârâta Săndulescu Mirela-Simona în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ANTENA TV GROUP SA a sumei de 2000 euro, reprezentând despăgubiri civile, daune morale (…) Obligă partea responsabilă civilmente SC ANTENA TV GROUP SA să difuzeze, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a dreptului la replică al reclamantului. Obligă pârâţii Gîncianu Cătălina, Săndulescu Mirela-Simona şi partea responsabilă civilmente SC ANTENA TV GROUP SA la plata către reclamant a sumei de 2750 lei, cheltuieli de judecată la prima judecată în fond şi apel, reprezentând onorariu de avocat şi taxă de timbru. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Vaslui. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iulie 2017“, se arată pe portalul instanţei de judecată. Totodată, Simona Gherghe poate ataca decizia cu un apel într-un termen de 30 de zile, spune și cancan.ro.
Citește și...
Mutare-SURPRIZĂ a lui Mihai Gâdea, după ce Antena 3 a pierdut procesul cu șefa DNA
EXCLUSIV! DOCUMENT. Cine este premierul român care NU ar fi avut SALARIU pe durata mandatului său
Milioane de români sunt vizați! Ce nu se va mai plăti la racordarea la rețeaua electrică
Lovitură de imagine pentru Simona Gherghe! Cui și de ce trebuie să plătească aceasta daune în valoare de 2.000 de euro
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



