Se pare că in momentul de față Paskany și Tomșa au bătut palma, iar tranzacția se află în fază finală.
Look TV deține drepturile de difuzare pentru meciurile din Liga I, prin firma care operează televiziunea - ISB (Intel Sky Broadcast).
În prezent, meciurile din Liga I sunt date pe trei posturi: Look TV, DigiSport și Telekom Sport (fostul DolceSport).
Vezi și Unici în lume! Primarul de la 80 km de București care a luat 2 la bac! Un politician important l-a promovat
Adevărul nespus! Cine l-a săpat de fapt pe Țuțuianu și cine-i arată cartonașul galben lui Dragnea
Potrivit ultimelor date de la CNA, firma care are Look TV - Transilvania Look SA - are următorii acționari
- Electrosigma (firma lui Arpad Paszkany) - 1%
- ISB Media Holding (Malta) - 99%.
În acționariatul declarat la CNA, ISB - Intel Sky Broadcast ltd este deținut tot de un offshore - Librum Investment Inc, al cărui acționar unic este declarat Benno Paul Heidelberger (Ungaria).
Tomșa mai este acționar într-un proiect de media - postul de nișă Agro TV. A deținut rețele de comunicații în zona Transilvaniei. În toamna lui 2013, când proiectul (pe atunci) Digi FM s-a înscris la concursul de licențe CNA, Adrian Tomșa a venit în fața forului vizual în calitate de consilier de proiect.













