ANAF insistă să pună poprire pe conturile realizatorului TV, Mihai Gâdea. Această decizie vine în urma prejudiciului de 60 milioane de euro din dosarul ICA-Dan Voiculescu.
Fiscul a contestat la Tribunalul București decizia dată de Judecătoria Sectorului 3, prin care această cerere a fost respinsă. Procesul a fost înregistrat săptămâna trecută, dar încă nu a fost stabilit primul termen de judecată, potrivit portalului instanțelor. În iulie 2018, Judecătoria Sectorului 3 a desființat poprirea pusă de inspectorii Fiscului.
Această poprire pe care Fiscul dorea să o pună pe conturile realizatorului TV, vine ca o reacție a declarațiilor de avere date de Dan Voiculescu. În perioada în care era parlamentar, apărea un împrumut acordat în nume personal lui Gâdea. Valoarea acestui împrumut este de 785.000 de lei.
La ultimul termen de judecată, avocatul lui Mihai Gâdea a explicat că datoria a fost stinsă încă din mai 2014 (înaintea deciziei de condamnare în cazul ICA-Dan Voiculescu- n.red) și că solicitarea Fiscului ar trebui respinsă ca neîntemeiată.
În sprijinul afirmației sale, el a depus o "declarație semnată de creditor", Dan Voiculescu, dată în aprilie 2016 și un extras bancar, prin care Gâdea i-ar fi virat mogulului o tranșă, în suma de 305.000 de lei. Restul datoriei ar fi fost restituit în numerar. scrie ziare.com.
Citește și:
Surpriză! De ce servicii gratuite beneficiază Elena Udrea în Costa Rica
Un cunoscut lider #Rezist cere ajutorul pe Facebook. Ce amenzi uriașe are de plătit
Veste bună! Se schimbă vârsta de pensionare: Pentru cine va fi redusă și în funcție de ce
Lovitură pentru Gâdea. Ce se va întâmpla cu conturile acestuia
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial
Actul care te lasă fără pensie. Nu poți să te pensionezi dacă nu ai hârtia aceasta

15 marSocial



