Corpul de control al Ministerului Culturii va efectua o verificare la Teatrul Naţional Bucureşti, a declarat, marţi, ministrul de resort, Daniel Breaz.
„Nu am trimis niciun Corp de control şi îmi pare rău că s-a interpretat şi domnul manager a interpretat greşit că eu vreau să verific managerul. Nu vreau să verific managerul şi nu am absolut nicio treabă şi, încă o dată pot să spun, îl apreciez pe domnul Caramitru ca şi actor. Sunt solicitări din partea angajaţilor şi nu sunt solicitări de a trimite Corpul de control doar la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi la alte instituţii din subordine. Ce pot să fac, să nu dau curs acestor solicitări? Încă nu am trimis Corpul de control, dar am solicitări atât de la TNB, cât şi de la alte instituţii din ţară. Îl apreciez pe domnul Caramitru foarte mult ca şi actor, despre manager nu emit nicio opinie în acest moment, eu doar vreau să văd cum sunt cheltuiţi banii care sunt puşi la dispoziţia Teatrului Naţional Bucureşti de către Ministerul Culturii şi, bineînţeles, care vin de la bugetul...", a declarat Breaz, la Palatul Victoria, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o alături de premier cu o delegaţie de directori din instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii.
Breaz a precizat că va trimite Corpul de control al MCIN la TNB, rugat să confirme acest lucru. „Asta spuneam, da, da. În funcţie de graficul de activităţi ale Corpului de control, pentru că e un grafic de activităţi, avem mai multe tipuri de instituţii în subordine s-au mai făcut şi alte controale. Primim solicitări şi trebuie să dăm curs acestor solicitări ", a nau spus Daniel Breaz.
Vezi și
În plin scandal pe banii TNB, apare un document nuclear! Ce salariu are, în realitate, Ion Caramitru
S-a aflat! Cine ar putea fi noul ministru de Interne
Denunțuri pe bandă rulantă cerute de Carmen Dan! Amenințări cu cătușe în MAI


















