Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție, în prezent procuror-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, urmează să primească o lovitură neașteptată.
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, îi face reclamație la CSM și o dă în judecată pe fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru acțiunile întreprinse de subordonații direcți în timpul instrumentării a două dosare penale, soluționate cu clasare, după 5 ani de anchetă, potrivit site-ul său, informează Știripesurse.ro.
Cele două dosare au fost deschise în perioada în care Laura Codruța Kovesi era șefa DNA. Este vorba despre un dosar în care Vanghelie era suspect de abuz în serviciu pentru fapte comise în 2008 și un altul în care fostul edil era cercetat in rem pentru instigare la abuz în serviciu, alături de generalul Dumitru Iliescu, fost șef SPP.
„Personal, vreau să-mi recapăt demnitatea terfelită de procurori. Nu vreau daune de la cei care şi-au bătut joc de lege şi de Statul de Drept. Vreau doar ca cei vinovaţi să recunoască nenorocirile pe care le-au făcut”. Voi merge până la capăt ca să îmi dovedesc nevinovăția. Drepturile și libertațile fundamentale au fost câștigate cu sânge în România și nu sunt un lux, așa cum a spus un ministru al Justiției acum câțiva ani! Nedreptatea comisă în actul de justiție este cel mai grav lucru într-o democrație. Pentru mine însă există o instanţă mai înaltă decât toate instanţele şi anume instanţa conştiinţei. Iar această instanță m-a achitat deja. Eu am conștiința curată și de aceea am curaj să mă lupt cu acest sistem ticălos, până la capăt”, spune Vanghelie.
Vezi și
Marcel Vela face schimbări majore! Ordin privind preschimbarea permiselor eliberate de alte state
Medicul Monica Pop a explodat în privința Legii carantinării: ‘Internarea obligatorie e o jignire pentru români. Nimeni nu are curajul să explice de ce doar noi de pe tot Pământul!’
Veste mare! Mii de români vor primi bani- În ce condiții veți beneficia de ajutor
Lovitură pentru Laura Codruța Kovesi! Cine o dă în judecată pe fosta șefă DNA
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



