Ludovic Orban: ‘Curtea Constituţională, a funcţionat în multe perioade, ca a treia cameră a Parlamentului. Dacă unii erau de la PSD votau orice’

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, critică din nou Curtea Constituţională, despre care susţine că „a funcţionat în multe perioade ca a treia cameră a Parlamentului”.

Întrebat miercuri seară, într-o emisiune televizată, dacă PNL intenţionează să reducă la 300 numărul parlamentarilor, aşa cum au decis românii în cadrul unui referendum, premierul Ludovic Orban a afirmat că „problema esenţială este calitatea parlamentarilor”.

În acest context, liderul PNL a declarat că partidul pe care îl conduce va susţine o reformă constituţională, amintind din nou despre intenţia PNL de a schimba modul de funcţionare a Curţii Constituţionale, despre care Orban susţine că a funcţionat în unele momente precum o a treia cameră a Parlamentului.

„România are nevoie de o reformă constituţională, sunt câteva lucruri care în mod clar trebuie îndreptate. Noi suntem angajaţi în transpunerea în Constituţie a modificărilor necesare în urma referendumului convocat de preşedintele Klaus Iohannis în domeniul justiţiei.
De asemenea, în proiectul de revizuire a Constituţiei noi am inclus iniţiativa cetăţenească Fără Penali, astfel încât să nu mai poată să deţină funcţii publice sau funcţii de demnitate publică persoane care au fost condamnate. Evident, e necesară o modificare legată de funcţionarea Curţii Constituţionale tocmai pentru a aduce Curtea Constituţională în cadru constituţional, pentru a schimba modalitatea de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale astfel încât să nu se mai transforme, aşa cum, din păcate, a funcţionat în multe perioade, ca a treia cameră a Parlamentului.
Efectiv a funcţionat ca a treia cameră a Parlamentului, dacă unii erau de la PSD votau orice, chiar dacă nu avea nicio legătură cu Constituţia. Evident, sunt şi alte lucruri care pot fi îmbunătăţite în Constituţie, dar trebuie făcute după o dezbatere amplă în societate, trebuie această reformă constituţională, această îmbunătăţire a Constituţiei să îndrepte acele reglementări care au generat interpretări foarte nocive, care au generat dificultăţi în punerea în practică a reglementărilor constituţionale şi care au permis de multe ori abuzuri sau chiar încălcări ale Constituţiei de către Curtea Constituţională”, a afirmat Ludovic Orban miercuri seară, la Realitatea Plus, informează news.ro

Citește și:

Vești bune de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS): Analizele și investigațiile medicale, decontate de stat oriunde în țară

EXCLUSIV De ce a fost decorată asistenta lui Marcel Vela: Se află în spatele campaniilor majore desfășurate pe timp de pandemie

Experții trag semnalul de alarmă! Pensiile, în pericol

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare