sursa foto:  digi24.ro

Ludovic Orban, reacție despre faptul că Traian Berbeceanu nu este înalt funcționar public: ‘Rezervorul de înalți funcționari publici este foarte restrâns’

Premierul Ludovic Orban a declarat că Traian Berbeceanu nu a susținut un concurs pentru a deveni înalt funcționar public, că „rezervorul” de astfel de funcționari „este foarte restrâns” și că din acest motiv se apelează la numiri de persoane pe perioadă limitată, cu exercitarea atribuțiilor de prefect.

 

 

„Funcţia de prefect poate fi ocupată fie definitiv, fie prin exercitarea atribuţiilor de prefect, deci există posibilitatea de ocupare a acestei funcţii fără să fii înalt funcţionar public. De altfel, numărul de înalţi funcţionari publici – pentru că s-a schimbat legislaţia, ulterior a fost atacată la Curtea Constituţională, înalţii funcţionari au câştigat în instanţă, a fost o întreagă istorie în perioada guvernărilor PSD cu înalţii funcţionari publici şi practic nu prea s-au mai organizat concursuri pentru înalţi funcţionari publici… Din cauza aceasta, rezervorul de înalţi funcţionari publici, pentru ocuparea unor funcţii publice cum sunt prefecţi, secretar general, secretar general adjunct în ministere, agenţii, este foarte restrâns şi din cauza asta apelăm, este o formă legală, prin care practic se exercită atribuţiile de prefect pe o perioadă limitată, urmând, evident, după alegeri, să clarificăm situaţia în această privinţă”, a declarat Orban.

Anterior, premierul Ludovic Orban a anunţat că prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, va fi schimbat joi din funcţie. El a precizat că Traian Berbeceanu este una dintre variantele luate în calcul pentru funcţia de prefect al Capitalei. „Traian Berbeceanu este printre posibilii candidaţi pentru funcţia de prefect care se află în evaluare. (…) Dacă sunt îndeplinite condiţiile legale şi omul are calităţile necesare pentru a ocupa o funcţie îl sprijinim, normal. În ceea ce priveşte activitatea domnului Berbeceanu, este o activitate cunoscută. Avem nevoie de un om corect, un om integru, un om hotărât, un om care a demonstrat în activitatea sa că are capacitatea să atingă obiectivele pe care şi le stabileşte”, a arătat Orban, conform agerpres.ro.

Citește și:

Ieșire de ultimă oră a lui Carmen Tănase: ‘Opriți-vă, psihopaților, cu panica asta aiurea!’

Fostul șofer al lui Ludovic Orban, actual secretar general adjunct al guvernului, deschide lista PNL Teleorman pentru Camera Deputaților

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare