Peste 200.000 de copii din România ar fi înregistrați cu ADHD, potrivit unei statistici realizate de un ONG și citate într-un material jurnalistic despre această tulburare. Materialul nu identifică organizația și nici metodologia utilizată pentru această statistică. Pentru părinți, informația esențială rămâne însă diferența dintre manifestările care merită investigate și un diagnostic stabilit de specialist.
ADHD este tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție și poate afecta menținerea atenției, controlul impulsurilor și nivelul activității. Psihologul și logopedul Andrada Ginghină explică de ce agitația unui copil nu trebuie interpretată automat ca o boală și de ce evaluarea are nevoie de informații din mai multe medii.
Neatenția, impulsivitatea și agitația pot ridica semne de întrebare
Dificultățile de concentrare, impulsivitatea și activitatea motorie accentuată sunt manifestări discutate în legătură cu ADHD. Copilului îi poate fi greu să își organizeze activitățile, să urmărească etapele unei sarcini sau să ducă lucrurile la capăt. Aceste dificultăți trebuie înțelese în raport cu vârsta și cu solicitările obișnuite ale mediului său.
Nu toți copiii au aceeași combinație de manifestări. Există forme predominant neatente, forme în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea, precum și forme combinate. Prin urmare, absența agitației evidente nu rezolvă singură întrebarea privind dificultățile de atenție, după cum un copil foarte energic nu are automat această tulburare.
Durata și prezența în mai multe medii contează
Evaluarea urmărește dacă manifestările persistă cel puțin șase luni, dacă apar în mai multe medii de viață și dacă existau înainte de vârsta de 12 ani. Nu este suficientă o zi dificilă la școală sau o perioadă de neliniște acasă. Contează felul în care dificultățile afectează efectiv viața copilului.
Andrada Ginghină arată că semnele pot deveni mai evidente în jurul vârstei de patru-cinci ani, odată cu grădinița. Ulterior, cerințele școlare pot scoate în evidență problemele de organizare și atenție. Aceasta nu înseamnă că simpla intrare în colectivitate provoacă ADHD, ci că solicitările diferite fac unele dificultăți mai ușor de observat.
Somnul insuficient și anxietatea pot avea manifestări asemănătoare
Oboseala, un program prea încărcat și somnul insuficient pot accentua neatenția sau agitația. Anxietatea, experiențele traumatice și dificultățile de învățare pot produce, de asemenea, manifestări asemănătoare. De aceea, observațiile părinților trebuie discutate cu un specialist, nu transformate într-o concluzie medicală pornind de la câteva exemple găsite pe internet.
Este util ca familia să urmărească eventualele schimbări recente: conflicte la școală, dificultăți în relațiile cu colegii sau modificări ale programului. Aceste informații ajută la înțelegerea situației. Specialistul trebuie să diferențieze explicațiile posibile și să stabilească dacă manifestările țin de ADHD, de alte dificultăți ori de mai mulți factori concomitenți.
Cum se pregătește evaluarea de specialitate
Un prim pas poate fi discuția cu medicul de familie, care poate îndruma copilul către specialiști. Evaluarea include istoricul dezvoltării, informații despre somn, comportamentul de acasă și observațiile educatorului sau învățătorului. Părinții pot pregăti exemple concrete despre situațiile în care apar dificultățile și despre efectele acestora asupra activităților zilnice.
Observația din cabinet și chestionarele nu înlocuiesc informațiile din viața obișnuită. Psihologul contribuie la evaluare, iar diagnosticul medical este stabilit de medicul psihiatru. În funcție de particularitățile copilului, pot fi recomandate și alte investigații. Acestea nu trebuie presupuse obligatorii pentru fiecare familie, ci decise în cadrul evaluării individuale.
Printre reperele utile se numără dezvoltarea limbajului, primele cuvinte, mersul și eventualele dificultăți observate anterior. Informațiile sincere, fără minimalizarea problemelor, îl ajută pe specialist să reconstruiască istoricul copilului și să înțeleagă evoluția manifestărilor.
Sprijinul familiei înseamnă îndrumare, nu etichete
Rutinele previzibile, regulile clare și explicațiile oferite pas cu pas pot ajuta copilul să gestioneze activitățile. Dificultatea de a termina o sarcină nu trebuie confundată automat cu refuzul de a coopera. Consilierea părinților îi poate ajuta să adapteze cerințele și să răspundă fără acuzații sau etichete care rănesc.
Manifestările se pot modifica odată cu vârsta, iar unele dificultăți pot continua la maturitate. Intervenția timpurie, inclusiv terapia comportamentală și strategiile pentru gestionarea atenției și impulsivității, poate îmbunătăți funcționarea zilnică. Obiectivul evaluării nu este confirmarea temerilor părintelui, ci identificarea nevoilor reale ale copilului și alegerea sprijinului potrivit pentru el.
Surse: Profit.ro.
