Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că MApN va intra, cu un proiect propriu, pe piața energiei.
"Am lansat încă de la începutul mandatului meu un proiect, o strategie energetică a Ministerului Apărării.
E un studiu de fezabilitate pentru că având în vedere că avem posibilități, terenuri, cazarme, unde putem să dezvoltăm un sistem propriu pentru producere de energie electrică. Am dat și eu exemple ca Franța și Germania care au asemenea strategii.
Încercăm, indiferent de ce se va întâmpla pe piața energetică în viitor, să fim integrați într-un sistem de producere a energiei electrice ca să putem să ne producem pentru sistemul de apărare.
În câteva luni o să vă prezint un proiect în acest sens, care va avea o componentă public-privat", a spus Vasile Dîncu
MApN joacă tare! Vasile Dîncu intră pe piața de energie electrică
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

15 octPolitica
Cu cât ar urma să crească pensiile, din 2027, dacă trece la vot guvernul Luca Niculescu. Mulți seniori s-au plâns că majorarea nu este suficientă

12:30Social
Diana Șoșoacă, sfaturi despre slăbit. Șefa SOS a spus cum a dat jos 20 de kilograme, ce dietă urmează

15 octEconomie
Afacerea dintre SRI și compania lui Ion Țiriac. Valoarea contractului este de 17 milioane de lei

11:00Social
Când trebuie să verifici vechimea în muncă. Dacă treci de acest termen, pot apărea probleme la pensionare

15 octSocial
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate

13:30Politica
Funcția publică pe care fratele lui Luca Niculescu a primit-o recent. Petrișor Peiu de la AUR a ridicat un semn de întrebare după numire

15 octEconomie
Dobânzile scad la cel mai jos nivel. Cum vor fi afectate creditele românilor

08:05Horoscop
Horoscop financiar 16 octombrie: previziuni bani toate zodiile

14:00Social
Bulevardul din București care va avea sens unic. De când se produce schimbarea

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate
Articole Similare

13:18Economie
Curs valutar BNR 16 octombrie 2026: euro și dolarul cresc

12:29Actual
[P]Cum se calculează bugetul unui finisaj decorativ: preț pentru primer stucco, din oferta de la Decosti

08:05Horoscop
Horoscop financiar 16 octombrie: previziuni bani toate zodiile

07:50Actual
Restricții de circulație pe podul Giurgiu-Ruse. Cât timp vor dura, variante alternative pentru românii care vor să ajungă în Bulgaria

15 octActual



