Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democrații au atras atenția că, prin achizițiile directe din timpul pandemiei, se fură. ”De aceea vor prelungirea stării de alertă la nesfârșit, ca să fure și mai mult”.
”Am fost singurii care am spus ca prin achiziţiile făcute fără licitaţie, în timpul pandemiei, fură! Că de aceea vor prelungirea stării de alertă la nesfârşit. Ca să fure şi mai mult! Şi le-am spus STOP! Ajunge! 760.000 euro este şpaga pretinsă, potrivit organelor de cercetare penală, de cel aflat la conducerea Unifarm. Pentru măştile care nici astăzi nu au ajuns la persoanele vulnerabile. Pentru combinezoanele pe care medicii nu le-au avut în lupta cu virusul. Şi ne mai întrebăm de ce nu au bani de pensii şi alocaţii! De ce nu au bani pentru firmele şi producătorii români! De ce nu se văd nicăieri milioanele împrumutate de ministrul Finanţelor?”, a scris, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
Directorul general al Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este cercetat sub control judiciar de către DNA, pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită şi abuz în serviciu, după ce ar fi pretins 760.000 de euro de la un intermediar care reprezenta o firmă, pentru atribuirea unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva coronavirusului.
O tranşă de un milion de măşti nu a fost conformă, creând un prejudiciu de 2,3 milioane de lei pentru Unifarm. Totodată, procurorii susţin că Eugen Adrian Ionel a dobândit nelegal calitatea de director general al Unifarm, în 2016.
Citește și:
EXCLUSIV Denunțătorul Elenei Udrea a fost omenit, în starea de alertă, cu 5 milioane de euro de Poliția de Frontieră! Contract cu iz de Servicii
EXCLUSIV ‘Fantoma’ generalului de informații care a pus bazele Serviciului 112 ‘bântuie’ afacerile cu statul! Contracte pe bandă rulantă cu Poliția de Frontieră
Ieșire uluitoare a lui Andrei Caramitru: ‘Multora le urlă foamea în ei. Schimbă job-ul, ia-ți al doilea job. Lucrează un week-end pe lună’













