Marcel Ciolacu întinde mâna către adversari: 'Trebuie făcut un pact între formațiunile politice, un pact pentru sănătate, un pact pe viață'

Autor: Ion Motea

Publicat: 15-11-2020 22:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că în acest moment ar trebui ca toate forțele politice să se unească și să semneze un pact pentru sănătate.






„Cred că mai mult de atâta. Cred că în acest moment, dacă dorim să depăşim această criză sanitară, categoric trebuie făcut un pact între formaţiunile politice, un pact pentru sănătate, un pact pe viaţă. Tot sistemul sanitar e supraaglomerat şi oriunde în ţară în acest moment se poate întâmpla tragedia de la Piatra Neamţ, pentru că toată lumea încearcă să salveze vieţi, toată lumea împrovizează ca să pună mai multe paturi la ATI”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat duminică la Antena 3 dacă Guvernul ar trebui să demisioneze după ceea ce s-a întâmplat la SJU Neamţ.

Liderul social-democraţilor a adăugat că „nu ai dreptul, chiar din funcţia de premier, să dai elemente din anchetă”.


„Trebuie să aştepţi soluţia dată de procurori. Am înţeles că incendiul nu a fost în zona unde se făceau lucrări pentru a fi instalate mai multe paturi”, a mai spus Ciolacu.

El a precizat că politicienii nu ar trebui să răspundă cu o încrâncenare politică, după incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ.


„Categoric că politicul se va implica, dar ar fi cea mai mare greşeală în acest moment ca această tragedie să fie politizată, mai ales după ce a făcut acel doctor erou. Noi politicienii să răspundem acum cu o încrâncenare politică ar fi cea mai mare greşeală. Cred că emomentul unui pact, de stabilire a unui buget, cum am stabilit pe Apărare. Cred că e un moment în care toate forţele politice să se unească şi să semneze acest pact, indiferent de patronaj, patronajul preşedintelui, şi să ştim ce buget va fi alocat sănătăţii, fiindcă altfel nu vom înainta”, a conchis preşedintele PSD, conform news.ro.

Citește și:


Firmele românești care au depășit criza economică generată de pandemie și au reușit să obțină profit. Ce metode au folosit


Document. Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, unde au ars de vii 10 persoane, organizează un concurs pentru ocuparea funcției de manager, în această perioadă

EXCLUSIV Avalanșă de asiatici pe piața muncii! Mii de oameni au sosit în România, pentru a umple golurile din industrie
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri