15450

sursa foto:  sansanews.ro

Marcel Ciolacu reacționează după ce partidul său a fost acuzat de ‘terorism economic’: Nici nu-mi găsesc cuvintele să-i răspund unui așa-zis ministru al finanțelor

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu a reacționat după ce ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat că acţiunile PSD din Parlament, cum ar fi anularea amânării creşterii alocaţiilor pentru copii, sunt „terorism economic”

„Prefer să nu-i răspund domnului Cîțu. Dacă este terorism economic faptul că se dublează alocațiile copiilor… Nici nu-mi găsesc cuvintele să-i răspund unui așa-zis ministru al finanțelor. Să dea ordonanță de urgență mâine să impoziteze pensiile speciale și vor avea bani la buget să dubleze alocațiile. Noi nu ne opunem și nu facem niciun fel de atac la CCR”, a declarat Ciolacu la Antena 3.

Liderul PSD a avertizat că urmează o criză majoră, pentru şomajul este încă mascat. Potrivit acestuia, sunt mult mai mulţi şomeri în România, având în vedere că foarte mulţi români au revenit în ţară în ultimele luni.

„Avem 4,8% șomeri. Șomajul este încă mascat, deoarece au venit în țară peste 1 milion de români care au lucrat în străinătate – o să-i găsim lunile următoare la șomaj. Când am inițiat legea în Parlament cu 75% să se intre în șomaj tehnic și să fie suportat de către bugetul de stat, noi, PSD, am pus o condiție – să nu fie concediat nimeni cât timp sunt accesate fonduri de la stat. Guvernul Orban a exclus această modificare. Deci, acest șomaj, în acest moment, este creat iresponsabil de către Guvernul Orban. Lucrurile se pot demonstra”, a spus Marcel Ciolacu, miercuri seară, în Ediția specială moderată de Cătălina Porumbel.

Vezi și:E oficial! Amenzi sau închisoare pentru cei care încalcă această lege

Alertă pentru Guvern: Pensionarii MAI care dețin puterea în Transelectrica! Contracte pentru Sebastian Ghiță și pentru baronul PSD, Niculae Bădălău

Marea bombă din așa-zisul proiect de lege al Jandarmeriei Române: Adio proteste de tip #Rezist! Ar putea fi interzisă acordarea avizului favorabil pentru mai mult de 3 zile

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare