Marcel Vela, în inspecție la Vama Nădlac: E un fake news

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 19-05-2020 21:15

Actualizat: 19-05-2020 20:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul de Interne, Marcel Vela a fost în inspecție la Vama Nădlac, la granița cu Ungaria. Acesta  a discutat și cu omologul de la Budapesta, iar de mâine românii ar putea traversa Ungaria și la bordul autocarelor și microbuzelor. În plus, se vor deschide și alte 5 puncte de trecere a frontierei de stat, la Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai și Urziceni, pentru a nu mai fi create cozi la intrarea în România, astfel că numărul total al acestora va urca la 10.


Vela a fost acuzat de jurnaliști că partea română a discutat cu cea maghiară pentru a opri, cât timp vizitează el vămile, transportul românilor pe teritoriul ungar.


”Nu are nicio putere poliția de aici ca să oprească populația în Ungaria. Acolo e un interval orar în care se poate circula, nu 24 din 24. Tranzitul se face între orele 21 și 13. Dacă se depășește acest interval, se oprește circulația. E un fake news! Nu Guvernul României stabilește asta. Am discutat cu ministrul de Interne de la Budapesta, iar de mâine, poliția din România și cea din Ungaria au stabilit următoarele lucruri:

- De mâine (miercuri - n.r.), în urma discuțiilor de azi (marți - n.r.), Poliția de Frontieră din Ungaria și din România vor stabili următoarele lucruri: tranzitul de autoturisme să se facă pe mai multe intrări, pentru că acum se fac doar pe Nădlac, Nădlac 2 și la intervenția noastră și înțelegerea dânșilor (...) și pe încă trei puncte. După discuția de astăzi avem posibilitatea să deschidem pe încă cinci puncte. Acum se intră pe Nădlac 1, Nădlac 2, pe Vărșand, pe Borș și Petea. De mâine, dacă ne înțelegem și sper să ne înțelegem în urma discuțiilor de astăzi, se va putea intra pe Cenad, pe Turnu, pe Salonta, pe Valea lui Mihai și pe Urziceni. În acest mod, evident că fluxul de mașini chiar dacă vine pe fluxul din Ungaria într-un mod organizat, pe interval de timp, în acest sens se poate bifurca pe 10 direcții, ceea ce este foarte bine, că scade presiunea pe Nădlac 1 și Nădlac 2.  Am discutat și cu ambasadorul nostru care a făcut recomandări ca românii să intre prin partea nordică, dar au preferat Nădlac.

- Ieri (luni - n.r.) s-a decis că este posibil și transportul de persoane în zona internațională. Coroborat cu faptul că pe analizele noastre dacă se deschide acest transport de persoane scade presiunea cu autoturismele, partea maghiară este deschisă la dialog, (...) să stabilim un culoar doar pentru microbuze și autocare. Acest traseu să fie deschis, spre deosebire de cel pentru autoturisme 24 din 24 de ore. Un autocar ar cuprinde ca volum de pasageri cel puțin 10 autoturisme. Presiunea care vine pe punctul de trecere a frontierei va fi foarte redus și vom încuraja acest transport cu autocare sau microbuze care va fi organizat indiferent de oră. Realizăm un traseu strict pentru autocare, 24 de ore din 24 de ore. Acest traseu va fi pe autostradă, dar nu depinde de noi, ci de Ungaria. Ei au fost foarte deschiși la propunerile noastre. Mâine o să discute ei.”, a spus Marcel Vela.





Citește și: Foto. Cine e doctorul de la Spitalul Universitar care a murit aseară, din cauza infectării cu coronavirus! ‘Se lupta de 6 săptămâni’


Lovitură! Cum a fost recompensat cu 10 milioane de euro denunțătorul fostului ministru Sorina Pintea


EXCLUSIV Dezvăluire-bombă: ‘Executat’ în timp ce era pe patul de spital, suspectat de coronavirus! ‘Am vorbit cu domnul Berbeceanu, sigur a ajuns la domnul Vela’
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri