masini

sursa foto:  imperial.ac.uk

Mare atenție, șoferi! Amenzi de peste 1.000 de lei pentru toți cei care încalcă aceste reguli

Potrivit unei ordonanțe ce vizează modificarea Codului rutier, șoferii care nu mențin curate toate geamurile mașinii cu care se deplasează vor putea fi sancționați cu amenzi de aproape 1.200 de lei.

 

Printre altele, OG 1/2022, oficializată acum câteva zile, prin publicarea în Monitorul Oficial, introduce o nouă contravenție în Codul rutier.

Mai exact, din 27 februarie, polițiștii rutieri vor putea sancționa “nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului”.

Astfel, cei ce vor merge cu geamurile murdare după acea dată vor risca amenzi încadrate în clasa a III-a de sancțiuni (de la șase la opt puncte-amendă), respectiv cuprinse între 870 și 1.160 de lei.

Actul normativ nu stabilește clar ce-nseamnă ca geamurile să fie murdare, dar ne putem gândi la geamuri acoperite de noroi, praf gros, zăpadă sau orice alte substanțe ce, odată depuse pe geamuri, restrâng sau estompează vizibilitatea.

Amenzi de aceeași valoare riscă acum, potrivit Codului rutier, șoferii ce conduc un vehicul cu permisul auto expirat, cei ce nu păstrează o distanță laterală suficientă față de traficul de pe celălalt sens sau cei care nu permit mașinilor rămase în intersecție s-o părăsească.

Pe lângă noua contravenție, OG 1/2022 mai aduce și sancționarea dură a comportamentului agresiv în trafic, schimbări la reducerea, la cerere, a perioadei de suspendare a permisului, înăsprirea, în general, a sancțiunilor pentru încălcarea regulilor de circulație și introducerea de amenzi noi.

Totodată, în curând, la depășirea limitei de viteză cu peste 70 km/h, șoferii vor risca amendarea drastică și suspendarea permisului pentru patru luni, informează avocatnet.ro

Citește și:

Vești proaste pentru șoferii români! Li se va suspenda permisul și vor primi amenzi uriașe, dacă încălcați noile reguli

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare