Șoferii au parte de vești nu tocmai îmbucurătoare! Având în vedere înăsprirea Codului Rutier, șoferii neglijenți își pot pierde mult mai ușor permisul.
Codul Rutier a fost înăsprit în şedinţa de Guvern de pe 12 august, astfel că din 12 octombrie, adică la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, şoferii care încalcă legea vor primi amenzi usturătoare.
O prevedere foarte importantă este aceea că şoferii nu vor mai putea folosi telefonul mobil sau aparatele cu ajutorul cărora se pot face înregistrări foto sau video în timp ce se află la volan. Sancţiunea este între 580 şi 725 de lei şi 4 puncte de penalizare, însă şoferii vinovaţi ar putea rămâne și fără permis.
De menţionat este că această prevedere se aplică tuturor conducătorilor auto, indiferent dacă vehiculul în care se află necesită sau nu permis de conducere. Cei care folosesc vehicule pentru care nu este nevoie de permis, cum ar bicicletele sau trotinetele, vor risca amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei dacă sunt prinşi cu telefonul în mână.
Aceste prevederi se aplică doar dacă conducătorul se află în mișcare, în textul legii precizându-se că amenzile se aplică doar în cazul vehiculelor “aflate în mișcare”, scrie capital.ro
Citește și
EXCLUSIV Remus Rădoi aruncă-n aer subiectul legăturii dintre clanurile din Caracal și politicienii de Olt
EXCLUSIV Cutremur în cazul copiilor ‘ținuți sclavi’ la Vișeu de Sus: Cineva încearcă să distragă atenția de la ceva sau să găsească, cu orice preț, nod în papură
SURSE Răsturnare de situație în cazul copiilor care ar fi fost ținuți în sclavie la Vișeu de Sus! Colaborare cu Poliția de Frontieră și cu autoritățile din Germania
Mare atenție, șoferi! Riscați să rămâneți fără permis
Trending

22 sepActual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat

14:00Actual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

22 sepEconomie
Parchetul condus de Laura Codruța Kövesi a destructurat o rețea transfrontalieră de evaziune fiscală. Pagube de peste 3 milioane de euro

15:30Economie
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

07:30Politica
AUR, acuzații grave la adresa DIICOT după ce au apărut stenogramele în care George Simion era numit omul sistemului

circa 1 oră în urmăEconomie
Se schimbă rovinieta, de la 1 octombrie 2026. Cât vor avea de plată românii

22 sepVideo
Ar putea România să treacă prin ce a pățit Polonia acum? Țara a fost retrogradată de Moody’s la junk, după 2 decenii

18:00Economie
RCA nou pentru șoferii români. Ce este Ominimo și cum funcționează conceptul inedit

08:00Actual
Ce s-ar ascunde în creierul uman. Descoperirea care schimbă tot ce știai despre mintea noastră

13:00Entertainment
Cine i-a plătit lui Irinel Columbeanu restanțele de la azil. Nicio fostă femeie din viața lui nu l-a ajutat financiar și nici nu l-a vizitat
Articole Similare

14:30Entertainment
După moda silicoanelor, vine cea a reducției mamare. Simona Halep și Nicoleta Luciu sunt doar câteva dintre vedetele care au apelat la procedura chirurgicală

14:00Actual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

13:30Horoscop
Intrarea Soarelui în Balanță pe 23 septembrie. Cum se schimbă viața nativilor, în funcție de zodie

13:28Economie
Curs valutar BNR 23 septembrie: Euro, dolar și franc

13:00Entertainment



