Marian Vanghelie s-a jurat cu mâna pe Biblie, în direct, în emisiunea lui Mihai Gâdea, că nu a luat niciun ban din cele 300 de milioane de euro.
Fostul primar a fost condamant la 11 ani și 8 luni de închisoare, în dosarul în care este judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu. La Antena 3, Vanghelie a declarat că nu a luat niciun ban din cei 300 de milioane de euro, precizând că el este un politician ce a avut alte interese și alte gânduri pentru această țară.
„Domnule Gâdea, m-ați întrebat așa și vă răspund exact cum ați întrebat și să mă apreciați. Nu am luat niciun ban din cei 300 de milioane euro. (...) Domnule Gâdea, eu sunt un politician cu Google, cu Goagăl, cum vreți dumneavoastră, sunt un politician bun! Am avut alte interese, am gândit altceva pentru această țară. Am avut interese să arăt că sunt un gospodar bun, să pot să mă duc mai departe”, a declarat Marian Vanghelie.
„Jur pe Biblie, în fața românilor că nu am luat niciun ban din toți cei 300 de milioane de euro de care m-a întrebat domnul Mihai Gâdea și că nu am luat niciun ban de la acest om.
Dacă am luat bani, Dumnezeu să se uite deasupra noastră, dacă nu, Dumnezeu să plătească, începând de la domnul Coldea și toți ceilalți, să îi plătească cu ce merită”, a declarat Mihai Vanghelie, cu mâna pe Biblie, la Sinteza Zilei.
Vezi și Vasile Dîncu (PSD), pentru Bugetul.ro, despre posibilul referendum privind demiterea lui Clotilde Armand: ‘Există și alte probleme în București care ar putea să genereze un asemenea lucru’
Marian Vanghelie, în direct, în emisiunea lui Mihai Gâdea: Începând de la Coldea și toți ceilalți, Dumnezeu să-i plătească cu ce merită!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-05-2021 00:02
Trending

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

19 marActual
Electrocasnicele „economie” care îți umflă factura de curent. Plătești mai puțin când le cumperi, dar vei achita mai mult, pe termen lung

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marActual
[P]Cele mai frecvente probleme cu imobilizatorul auto – simptome, cauze și ce ai de făcut?

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



