În această dimineață, „Mascații” au intrat peste locotenenții Clanului Cămătaru. S-au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere.
Aceștia sunt cercetăți sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj și abuz în serviciu.
„Astăzi, 26.05.2021, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei au pus in aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și județele Ilfov și Prahova, intr-un dosar penal in care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj și abuz în serviciu.
În fapt, de la finele anului 2020 și până în prezent a fost documentată activitatea unui grup infracțional organizat ai cărui membri s-ar fi specializat în săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, constând în recuperarea unor sume de bani de la diversi agenti economici, până la valoarea de 500.000 euro, prin utilizarea de amenințări si violențe.
Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT.
Cercetările sunt continuate de DIICOT și Poliția Capitalei”, inforemază DGPMB.
Vezi și EXCLUSIV Situație halucinantă în mandatul lui Lucian Bode la MAI! După ce șeful Internelor a anulat concursul, Poliția Capitalei stă de 4 luni fără director general!
EXCLUSIV Cutremur în sistemul bugetar, după ce s-a aflat că există angajați care cumulează ilegal pensia cu salariul! Directorul ANIF: ‘Este o situație fără precedent’
Bani în plus pentru polițiști! Se acordă până la sfârșitul lunii iunie
'Mascații' au intrat în forță peste Clanul Cămătaru! I-au 'săltat' la prima oră!
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



