sursa foto:  scmp.com

Medic, mărturie de groază: ‘Paturile sunt pline. Suntem la capătul răbdării; 13 ambulanțe care vin aproape odată’

Un medic de la Spitalul Municipal Rădăuți, a dezvăluit momentele de groază prin care trece în această perioadă de două luni de zile de când se confruntă cu gestionarea situației iscate de pandemia noului coronavirus.

 

La Spitalul Municipal Rădăuți, care a devenit principala unitate spitalicească din județ, sunt doar trei medici de urgențe, câte unul pe tură, ajutați când se poate de câte de un coleg de la medicină internă.

”Suntem la capătul răbdării, nu vă puteți imagina cum e să gestionezi 13 ambulanțe care vin aproape odată, în condițiile în care este un singur medic, ajutat de două-trei asistente. Este greu de descris în cuvinte prin ce trec, să am 20 de paturi pline și să îmi vină alte zece cazuri pe care să nu am unde să le preiau. Iar la Rădăuți se trimite ce e mai grav din județ, am avut și 10 AVC-uri (accidente vasculare cerebrale) pe tură”.

Alina Șorodoc a precizat că în medie la Urgențele de la Rădăuți sunt aduse, în 24 de ore, în jur de o sută de cazuri, cele mai multe grave.

”La Rădăuți este ca pe front și nu cred că exagerez cu nimic. Puteam înțelege dacă trebuia să rezistăm în acest ritm 10 zile, două săptămâni, dar deja nu mai putem și nu văd luminița de la capătul tunelului”,

Medicul Alina Șorodoc nu a ascuns că nu înțelege de ce colegii din UPU Suceava nu preiau mai multe cazuri și le trimit în număr atât de mare la Rădăuți, unde este până la urmă un spital municipal, cu resurse umane și logistice limitate, conform monitorulsv.ro

”Am și eu doi copii acasă, părinți, dar am lucrat fără pauză în această perioadă, intrând în contact zilnic și cu bolnavi Covid. Cu toate acestea, am fost negativă la ambele teste, dar nu am stat acasă să aștept rezultatul….. Cred că și colegii de la Suceava trebuie să treacă peste frica de a prelua pacienți bolnavi sau suspecți de Covid, noi nu mai putem rezista în acest ritm”, este apelul disperat al medicului.

Citește și:

Foto. Cine e doctorul de la Spitalul Universitar care a murit aseară, din cauza infectării cu coronavirus! ‘Se lupta de 6 săptămâni’

Lovitură! Cum a fost recompensat cu 10 milioane de euro denunțătorul fostului ministru Sorina Pintea

EXCLUSIV Dezvăluire-bombă: ‘Executat’ în timp ce era pe patul de spital, suspectat de coronavirus! ‘Am vorbit cu domnul Berbeceanu, sigur a ajuns la domnul Vela’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare