Mănăstirea spune că toate cadrele medicale trebuie vaccinate obligatoriu. Mai mult, dacă vrem să ținem școlile deschise, trebuie vaccinați și toți profesorii.
„Trebuie luate măsuri foarte drastice, printre care vaccinarea tuturor cadrelor medicale. Dacă vrem să ținem școlile deschise, vaccinarea tuturor profesorilor. Am avut o vară întreagă de liniște și uzuri, în care nu s-a făcut nimic pentru convingerea oamenilor. Acum, nu avem decât să luăm măsuri drastice. Măsurile trebuie luate de un om care nu este compromis, iar conducerea sistemului sanitar este absolut compromisă, iar oamenii nu mai au încredere în ei”, a afirmat, pentru Gândul, profesorul Dan-Ioan Mănăstireanu, care subliniază că eșecul campaniei de vaccinare trebuie căutat la nivelul clasei politice, dar și în presă.
Dan Mănăstireanu este specialist în medicină de dezastru. Acesta a pus bazele primului masterat de medicină de dezastru din România și acum predă la Universitatea din București.
„Medicina de dezastru nu este medicină, ci organizare, leadership cu mână de fier. Nu avem medici, medicamente, nu avem locuri și avem o multitudine de bolnavi. Acestea sunt condițiile medicinei de dezastru, iar în aceste condiții, organizarea și conducerea contează. Avem nevoie de lideri, nu de oameni politici și, din păcate, șeful DSU nu s-a impus ca un lider, iar cea mai clară demonstrație este că nici pe subordonații lui nu a reușit să-i convingă să se vaccineze. Peste 40% nu sunt vaccinați dintre cei care lucrează acolo. Medicina de dezastru nu este una a democrației, este o medicină de dictatură”, a subliniat profesorul Mănăstireanu, pentru Gândul.
442 de decese, raportate în ultimele 24 de ore!
În ultimele 24 de ore, în România, au fost raportate 442 de decese pentru bolnavii de Covid.
Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.382.531 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.205 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.188.975 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 260 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Vezi și
Comisarul-șef Marian Iorga, fostul șef al Poliției Călărași și Poliției Prahova, ‘săltat’ de DNA în luna iulie, rămâne sub control judiciar! Decizie definitivă a instanței
Anunțul care îi vizează pe toți fermierii români! Pot obține noi sume de bani prin cadrul acestor proiecte
SURSE Bugetul.ro, despre propunerea de premier a PNL: ‘Exclus’


















