Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase la Institutul Matei Balș din București, a făcut o serie de precizări despre pacienții Covid din spitale: ”Pacientul cu COVID nu știe cel așteaptă. În timpul pandemiei, nici medicul nu știa exact cum o să evolueze. În momentul de față imprevizibilitatea bolii a scăzut”.
Adrian Marinescu: Nu există că te ocupi numai de virus. Nu, pacientul are și diabet, are o grămadă de lucruri care pot fi influențate. Îi dai un tratament, te gândești cu ce are legătură, sunt pacienți complecși. Mergem pe varianta evoluției bune. În fiecare zi trebuie să vii cu analize, cu evaluare. Sunt pacienți precum oul de găină, foarte fragili. Oricând pot să evolueze imprevizibil și trebuie să fii foarte atent. Am pe secție între 10- 15 pacienți pe care îi văd în fiecare zi, cu o perioadă de internare în medie cam de o săptămână, înseamnă că pe o lună sunt 50-60 de pacienți pe care i-am văzut personal. În plus, sunt pacienți pe care i-am evaluat telefonic.
Adrian Marinescu: Există așa numite rețete de pe internet, unele au bază reală și toată lumea ia acea rețetă. E clar că se merge pe niște clișee. Pacientul întreabă de ce tratamentul X și nu y. Și eu îi spun în felul următor ați încercat cu primul tratament, nu v-a fost bine, că nu ajungeați la spital, acum mergeți pe mâna noastră. Și marea problemă la acele tratamente nu e că nu ar fi bune, dar fiecare pacient e diferit. El are anumite tratamente pe care le iau pentru bolile de inimă, pentru diabet și lucrurile pot să intefereze și la un moment dat să ia un tratament care e bun, dar să fie probleme destul de mari pentru că ia în același timp 20 de alte pastile. Trebuie să fim atenți la interacțiunile medicamentoase.
Adrian Marinescu: În cazul COVID, optimismul pacienților este mai mic, fără discuție. Pacienții în general sunt pesimiști, iar în cazul COVID sunt mai pesimiști decât la alte boli.
Dar nu numai pacienții, ci și medicii, pentru că e imprevizibil. Gândiți-vă la un pacient. Vrea să-l vadă pe medic. Nu-l vede, vede un cosmonaut. Eu am un avantaj, îmi recunosc vocea. Da, contează mult imaginea. Și pacientul are nevoie ca medicul să stea mai mult cu el. Când ești în costum și o perioadă lungă de timp cu fiecare pacient, nu-i ușor. Vei sta ore și ore în costum, fără să te miști. Cred că cel mai mult contează ca medicul să fie optimist. Eu sunt o persoană calmă și nu mă poate scoate nimeni din asta și dacă ar fi război, nu înseamnă că nu sunt îngrijorat, dar mă gândesc că dacă intru în panică, nu numai că greșesc și eu, dar nu-l ajut cu nimic pe pacient.
Adrian Marinescu: Pacientul cu COVID nu știe cel așteaptă. În timpul pandemiei, nici medicul nu știa exact cum o să evolueze. În momentul de față imprevizibilitatea bolii a scăzut. Nu știm chiar cât am vrea, dar e mult mai bine decât înainte. În momentul de față avem o experiență, știm ce avem de făcut. Este mai imprevizibilă ca alte boli. Am spus că e imprevizibilă pentru a trebuit să învățăm tot despre SARS COV2 în acest an.
Adrian Marinescu: Nu sunt de acord, de când a început pandemia, când se spunea că e un virus ucigaș. Dacă ne gândim la rabie, adică la turbare, în momentul în care ai ghinionul să faci turbare, mori sută la sută. Nu scapă nimeni. Ăsta este un virus ucigaș. Nu poți să spui în momentul în care procentul celor care au o evoluție imprevizibilă e micuț că e un virus ucigaș. Poți să spui că e imprevizibil, poți să spui că la unele persoane poate să evolueze și prost, conform alephnews.ro.
Citește și:
SURSE Noi audieri la DNA, după dezvăluirile făcute de Bugetul.ro! Cel vizat: un fost șef din Poliția Capitalei!
Cutremur pe piața bancară! Băncile îngheață sau închid conturi bancare și vă sechestrează banii, până când actualizați datele cu caracter personal!


















