sursa foto:  medikatv.ro

Medicul Adrian Marinescu: ‘Masca este cea care poate să facă foarte clar diferența. Și poate să o facă repede’

Medicul Adrian Marinescu a precizat că ”Nu de pe o zi pe alta, dar cu siguranță dacă respectăm astăzi – purtăm corect masca și sigur și celelalte măsuri -, în două săptămâni am putea clar să vedem o îmbunătățire.”

 

Conform medicului Adrian Marinescu, masca e cea mai importantă pentru că „e un lucru practic”: „Dacă ne gândim la celelalte măsuri, poate că distanțarea nu depinde doar de mine. Dacă sunt oameni mulți în jurul meu poate că la un moment dat, chiar dacă îmi doresc, nu voi avea această distanțare”.

 

Potrivit medicului, regulile de igienă sunt importante, dar sunt situații în care oamenii nu au la îndemână săpun sau soluție dezinfectantă, însă au masca la îndemână. Dacă e folosită corect, reprezintă o barieră.

 

„Peste tot în lume s-a ajuns la concluzia că reducerea ratei de infectare este foarte mare. Ce trebuie să înțelegem noi în Europa și în primul rând este că într-adevăr, masca este cea care poate să facă foarte clar diferența. Și poate să o facă repede. Nu de pe o zi pe alta, dar cu siguranță dacă respectăm astăzi – purtăm corect masca și sigur și celelalte măsuri -, în două săptămâni am putea clar să vedem o îmbunătățire. Nu o să fie dintr-odată dar o să vedem niște cifre care o să arate mult mai bine”, a afirmat medicul.

Citește și:

Rafila: ‘Toată lumea speră să ducă la aplatizarea curbei de creștere. Rămâne de văzut dacă în această săptămână aceste lucruri se vor confirma

EXCLUSIV Începe marea reorganizare promisă de Marcel Vela: ‘Cred că, începând cu luna septembrie, se va trece la ea’

SURSE Cum ar fi ajuns clanul Rinu, cel care se află în spatele uciderii lui Emi Pian, să crească în ultimii ani: ‘Au săgeți care taie tot’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare