Medicul Adrian Marinescu: ‘Noua tulpină este mai contagioasă, dar nu știm cu cât, exact’

Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul ”Matei Balș”  din București a declarat despre noua tulpină de coronavirus că prezintă ”aceleași simptome dacă te infectezi, dar nu s-a stabilit clar dacă apar mai repede, în circa trei zile după ce te-ai infectat sau perioada de incubație este tot de cinci-șapte zile”.

Avem trei cazuri de infectare cu tulpina britanică la noi în țară: o femeie din Giurgiu şi alţi doi angajaţi ai unei şcoli din Bucureşti.

Alte probe sunt în lucru şi e foarte posibil să aflăm că avem mai multe cazuri. Până acum ştiam că noua tulpină este mai contagioasă decât cea clasică, iar mortalitatea este mai mare în rândul pacienților de peste 60 de ani.

Medicul Adrian Marinescu îţi explică de ce. Adrian Marinescu, medic infecționist: „Sunt multe incertitudini cu privire la această nouă tulpină. Este mai contagioasă, dar nu ştim cu cât, exact. Ai aceleaşi simptome dacă te infectezi, dar nu s-a stabilit clar dacă apar mai repede, în circa trei zile după ce te-ai infectat sau perioada de incubaţie este tot de cinci-şapte zile. Cert este că a fost identificată în peste 60 de ţări deja şi ar putea deveni forma dominată de virus în circulaţie.“

Dar declaraţia premierului Boris Johnson, potrivit căreia mutația este şi cu 30% mai mortală, a pus lumea pe jar. Consilierul ştiinţific al Guvernului britanic a venit cu precizări.

Sir Patrick Vallance: „Când ne uităm la cifrele din spitale, ale pacienţilor infectaţi, rezultatele nu sunt diferite faţă de cei infectaţi cu tulpina originală. Nu există dovezi ale mortalităţii ridicate. Vreau să subliniez că este multă nesiguranţă în jurul acestor cifre şi trebuie să lucrăm mai mult până să ajungem la o concluzie exactă“, conform alephnews.ro.

Citește și:

Doctorul Răzvan Constantinescu, jignit la magazin: ‘Nu-l serviți pe boul ăsta dacă nu are mască! Și mai e și medic!’

Kaufland provoacă un cutremur în piața supermarketurilor! A început marea vaccinare a angajaților

SURSE Operațiunea ‘Asaltul Lupilor Tineri’! Ce a reprezentat, în realitate, atacul lui Rareș Bogdan la Ludovic Orban

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare