Dr. Beatrice Mahler a explicat, luni, la „Se întâmplă acum!” cu Tudor Barbu, că nu este adepta vaccinării obligatorii, dar că atunci când vine vorba de vaccinarea personalului medical pe primul loc trebuie pus pacientul. „Este extrem de riscant, pe lângă boala cu care vine, să mai contracteze o infecție asociată asistenței medicale”, a mai spus managerul Institutului „Marius Nasta”, pe B1 TV.
„Eu cred că pacientul trebuie pus pe primul loc atunci când vorbim de vaccinarea personalului și noi avem o obligație față de pacient și o responsabilitate ca el să fie în siguranță atunci când vine în spital cu altă afecțiune. Este extrem de riscant, pe lângă boala cu care vine, să mai contracteze o infecție asociată asistenței medicale”, a declarat medicul.
Întrebată dacă este pentru vaccinarea obligatorie a întregii echipe medicale din România, Beatrice Mahler a răspuns:
„Nu sunt pentru vaccinarea obligatorie”.
Ea a vorbit și despre o știre apărută în Elveția, unde a fost lansat un apel prin care se cere ca bolnavii de COVID-19 să își plătească tratamentul în cazul în care sunt nevaccinați.
„Din punctul meu de vedere, la această știre mă bucur că trăiesc în România, că legislația de aici protejează persoanele care se îmbolnăvesc de afecțiuni infecto-contagioase și că plata serviciilor medicale nu se face sub nicio formă în aceste situații. Nu este normal să plătești servicii de sănătate mai ales dacă ești asigurat și cu atât mai mult cu cât vorbim de o boală care afectează comunitatea, și interesul statului este să protejeze ceilalți cetățeni. Nu cred că putem vorbim de plata unor servicii de sănătate”, a adăugat Beatrice Mahler, informează b1tv.ro