Medicul Radu Țincu: 'Nimeni nu mai dorește restricții, toată lumea dorește să își recapete viața de dinainte de pandemie'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 21-03-2021 09:15

Actualizat: 20-03-2021 23:04

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca din Capitală, a subliniat că majorarea numărului de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 se va traduce printr-o presiune mare pe secțiile de Terapie Intensivă. Creșterea capacității, spune el, nu se mai poate face prin cumpărare de paturi și ventilatoare, „pentru că nu există personal să poată deservi aceste echipamente”, ci mai degrabă se va realiza prin dislocarea unor paturi de ATI de la ceilalți pacienți, care n-au coronavirus, către zona COVID-19.


''Aceste pandemii, în istorie, evoluează sub aceste valuri. Este un fenomen natural care apare, însă de această dată valul al treilea din România este diferit față de cele de anul trecut, pentru că sunt circumstanțe diferite. Discutăm de o variantă virală mai transmisibilă, cea britanică, asta înseamnă o rată mai mare de transmisibilitate. Discutăm de o populație care a obosit după un an de pandemie, toate restricțiile acestea ne înfioară pe toți. Nimeni nu mai dorește restricții, toată lumea dorește să își recapete viața de dinainte de pandemie. Discutăm de un sistem sanitar care nu mai are aceeași capacitate ca anul trecut. Secțiile de Terapie Intensivă, iată, în acest al treilea val pleacă de la peste 1.200 de pacienți internați, lucru care nu se întâmpla în vara anului trecut, când erau doar câteva sute de pacienți și atunci aveam o disponibilitate foarte mare să putem prelua cazurile grave'', a declarat, sâmbătă, medicul
.

Cele aproape 1.400 de paturi ATI dedicate cazurilor de COVID-19 sunt aproape epuizate la nivel național, a precizat Radu Țincu.


''Din păcate, o creștere a numărului de cazuri acum se va traduce printr-o presiune foarte mare pe secțiile de Terapie Intensivă. Cele 1.400 de paturi dedicate COVID-19 sunt aproape epuizate la nivel național și atunci se va apela la o creștere a capacității, însă această creștere a capacității nu se mai poate face prin cumpărare de paturi și ventilatoare pentru Terapie Intensivă, pentru că nu există personal să poată deservi aceste echipamente. O creștere a capacității, dacă vreți, se va realiza prin dislocarea unor paturi de Terapie Intensivă de la ceilalți pacienți, care n-au coronavirus, către zona de COVID-19”, a adăugat medicul Radu Țincu, informează b1.ro

Citește și:


Vești bune pentru toți românii care au investit în acest sector economic. Pandemia a adus o creștere importantă


Situație dură pentru toți antreprenorii români implicați în firmele cu acest tip de profil


EXCLUSIV Când vrea partidul, se poate! Vameșul făcut viceprimar ajunge șef la Ape!
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri