Premierul Nicolae Ciucă a avut o ieșire după ce generalul Petr Pavel a devenit președinte al Cehiei, șeful Executivului precizând faptul că convingerile sale pro-europene şi pro-occidentale sunt argumente solide pentru întărirea relaţiilor dintre România şi Republica Cehia.
Nicolae Ciucă l-a felicitat, într-un mesaj pe Twitter, pe Petr Pavel, ales preşedinte al Cehiei.
”Convingerile sale pro-europene şi pro-occidentale sunt argumente solide pentru întărirea relaţiilor dintre România şi Republica Cehia şi a colaborării noastre la nivel de UE şi NATO”, a afirmat el.
Generalul Petr Pavel, un fost şef al Comitetului Militar al NATO şi un susţinător al ajutării militare a Ucrainei, a fost ales sâmbătă preşedinte al Cehiei, înfrângându-l pe fostul premier, miliardarul Andrej Babis, la succesiunea lui Milos Zeman, care a întreţinut legături ambigue cu Moscova, relatează AFP, conform news.ro
Mesaj de ultimă oră transmis de premierul Nicolae Ciucă: Convingerile sale sunt argumente solide pentru întărirea relațiilor dintre România și Republica Cehia
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octSocial
ANM anunță furtuni în România, zilele următoare. Zonele vizate de vreme rea
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



