Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis studenţilor în mesajul de la începerea anului universitar că schimbările profunde la care asistăm la nivel global ne determină să ne adaptăm perspectivele de viitor la noua realitate, inclusiv în domeniul educaţiei.
Bugetul.ro vă prezintă integral mesajul transmis de primul ministru la începerea anului universitar:
„Deschiderea noului an universitar reprezintă pentru tinerii care pășesc pragul instituțiilor de învățământ superior o etapă nouă în formarea lor. Este important pentru ei să beneficieze de un nivel de studiu performant, așa cum universitățile românești au dovedit de-a lungul timpului că pot oferi, și care să le deschidă perspective realiste în domeniile lor de pregătire.
Avem toate motivele să credem în potențialul tinerilor noștri. Performanțele realizate în competiții de anvergură internațională îi vor ajuta cu siguranță în cariera la care fiecare aspiră, iar preocuparea noastră este să le asigurăm un viitor în țară.
Schimbările profunde la care asistăm la nivel global ne determină să ne adaptăm perspectivele de viitor la noua realitate, inclusiv în domeniul educației. Aceasta presupune o viziune responsabilă și asumată la toate nivelurile decizionale, prin care să le oferim copiilor și tinerilor condiții de studiu la standarde performante. Provocarea este ca fiecare să aibă șansa de a-și pune în valoare calitățile în domeniile în care simte că are potențial și, în același timp, să corelăm oferta educațională cu cerințele de pe piața muncii.
Suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învățământ, iar modificările pe care le aducem prin Legile educației naționale reflectă o viziune orientată spre viitor. Ne dorim ca și universitățile să valorifice, prin programele de studiu, oportunitățile generate de viziunea noii Strategii europene pentru universități, lansată de Comisia Europeană, centrată pe asigurarea unui învățământ universitar incluziv și care să promoveze excelența.
Integrarea viitorilor absolvenți pe piața muncii este primul lor pas în carieră, iar de acest moment depinde parcursul lor profesional. Legătura cu potențialii lor angajatori încă din anii de studiu poate crește nivelul de performanță, dar și capacitatea de adaptare la piața muncii, iar acest lucru se poate face cel mai bine prin colaborarea instituțiilor de învățământ cu operatorii economici activi în piață. Guvernul încurajează această abordare și, în acest sens, am extins învățământul profesional dual și la nivel universitar.
Educația universitară se află pe lista noastră de priorități și pe segmentul de modernizare a infrastructurii, dezvoltare durabilă și digitalizare. Avem prin Planul Național de Redresare și Reziliență 3,6 miliarde de euro alocați Proiectului “România Educată”, pentru modernizarea învățământului. Contractele pentru digitalizarea universităților și lansarea apelului de proiecte destinate dezvoltării consorțiilor integrate pentru învățământ dual beneficiază de peste o jumătate de miliard de euro, fonduri destinate modernizării și adaptării învățământului superior la cerințele pieței muncii.
Totodată, continuăm proiectele prin care oferim tinerilor noștri condiții cât mai bune de studiu. România are nevoie de un sistem de educație puternic, adaptat generației prezentului și capabil să răspundă provocărilor viitorului!
Vă doresc, dragi studenți, în noul an universitar, rezultate care să vă deschidă calea către viitorul pe care vi-l doriți.
Ceea ce ne dorim, la nivelul Guvernului, este ca standardele învățământului românesc să țină pasul cu vremurile și să vă ofere cunoașterea de care aveți nevoie pentru a reuși să vă puneți în valoare creativitatea, priceperea și ambițiile profesionale.
Succes tuturor, studenți și profesori, în noul an universitar!”
Mesaj de ultimă oră transmis de premierul Nicolae Ciucă: Suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învățământ
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11 sepExterne
Telefoanele, interzise complet în școli după afișarea rezultatelor de la testele PISA. Țara care a luat această măsură nu a așteptat nici 24 de ore

11 sepExterne
Cum se va împărți averea lui Elon Musk. Miliardarul care l-a ajutat pe Donald Trump în campanie are 14 urmași

11 sepEconomie
Dispare Carrefour din România. După ce magazinele au fost cumpărate de frații Pavăl, se lucrează la o altă identitate vizuală a supermarketurilor

11 sepSocial
Județul din România unde apa are cel mai mare tarif pe metrul cub. Comparație cu alte zone unde este mult mai accesibilă

11 sepExterne
Spania nu mai este ce a fost. De ce tot mai mulți români ajung să se întoarcă acasă sau să se orienteze către alte țări

11 sepEconomie
Scumpiri uriașe la biletele de avion. Prețul combustibilului folosit pentru zbor a crescut cu 90%

11 sepEconomie
Parcarea de 800 de locuri pentru care se bat 8 firme. Va fi construită pe Aeroportul Otopeni

11 sepEntertainment
Capitala Europeană a Culturii va fi din România. Se întâmplă în 2034, ce oraș va purta acest titlu

11 sepEconomie
Ai nevoie de Certificatul de Autenticitate ca să cumperi o mașină deja înmatriculată în România. RAR explică situația pentru șoferii români

11 sepExterne
Două poduri noi peste Dunăre. Bulgarii ne așteaptă să avem un guvern stabil, dar noi nici nu știm cine va fi premier
Articole Similare

08:30Economie
De ce a „înghețat” ROBOR după scandalul de la Consiliul Concurenței. Românii cu rate sunt cei mai câștigați

08:00Economie
Revin zborurile către Orientul Mijlociu la WizzAir. De când își vor putea achiziționa românii bilete

07:58Horoscop
Horoscop financiar 12 septembrie 2026: Oportunități zodii

11 sepPolitica
„De 4 luni am golit biroul, am căutat și pe doamnele care fac curat ca să le mulțumesc”. Ilie Bolojan nu mai are răbdare să plece de la șefia Guvernului

11 sepEconomie



