Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ionel Ciucă, a transmis un mesaj emoționat cu ocazia Zilei Imnului Național.
Bugetul.ro vă redă mesajul șefului Apărării în integralitate.
„ZIUA IMNULUI NAȚIONAL
Patria, Poporul și Armata au nevoie de simboluri... Simboluri care au suflet prin trăirile și aspirațiile strămoșilor, simboluri în care ne regăsim tot timpul dar mai ales atunci când mândria de a fi român ne pătrunde, ne copleșește. Imnul și Drapelul ne reprezintă ca națiune în fața întregii lumi, de aceea cred că nu există român care să nu tresară în momentele solemne în care aude Imnul național cu ocazia manifestărilor publice, după ce sportivii români urcă pe podium sau cu orice altă ocazie, atunci când vede drapelul tricolor ridicându-se pe catarg în acordurile imnului.
Promovat în contextul revoluționar al anului 1848, pentru versurile patriotice compuse de Andrei Mureşanu în susținerea libertăţii şi unităţii de neam, „Deșteaptă-te Române!” a cucerit pentru totdeauna inimile românilor, prin mesajul său profund, dătător de speranță și înălțător în același timp. Dincolo de importanța sa pentru spațiul spiritual românesc, cântecul are și o valoare europeană pentru că atunci, în 1848, românii susțineau idei similare cu celelalte mișcări revoluționare din Europa, solidaritate între națiuni care s-a dezvoltat încă din zilele următoare izbânzii revoluției pariziene.
Fiecare dintre noi, dragi români, facem parte din cele două simboluri importante ale statalității și unității României, noi toți și fiecare în parte însuflețim Imnul și Drapelul. Iar prin cele două simboluri noi suntem cei care dăm tărie și putere statului și armatei. Imnul Național aparține Patriei și deopotrivă fiecăruia dintre noi.
Imnul Național face parte din viața militarilor, începând cu jurământul de credință față de Patrie și Popor. El se intonează în deschiderea oricărei ceremonii militare, îi însoțește în momentele de bucurie, îi însoțește oriunde în lume, în misiuni, exerciții și teatre de operații și îi însoțește pe ultimul drum pe ostașii căzuți la datorie.
Ziua de astăzi este o sărbătoare a conștiinței naționale, este un prilej să ne aducem aminte, o dată în plus, de valorile ce ne unesc pe noi toți românii. Să fim mândri de istoria noastră, amintită și prețuită în versurile Imnului Național unul din simbolurile principale ale statului și poporului român. „Deșteaptă-te Române!” a parcurs alături de popor și armată principalele momente de cumpănă din istoria modernă și contemporană a României.
La mulți ani, de Ziua Imnului Național!
Trăiască România!”, este mesajul transmis de șeful Apărării Naționale.
Vezi și
EXCLUSIV Lovitură pentru polițistul-bătăuș! A fost condamnat la închisoare! Decizia nu este definitivă
Legea a fost promulgată! Apar noi reguli pentru cei care locuiesc la bloc
Trădarea anului! USR, blat cu PSD? Acuzații explozive: ‘Am încredere în mârlăniile lui Barna’
Mesaj emoționant al ministrului Nicolae Ciucă: 'Patria, Poporul și Armata au nevoie de simboluri. Trăiască România!'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 29-07-2020 11:24
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



