Mesajul Flaviei Groșan, după finalizarea anchetei la care a fost supusă: Prieteni, am scăpat! Am spus ceea ce dumneavoastră știți de la mine de un an

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 23-03-2021 08:24

Actualizat: 23-03-2021 08:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce a fost „achitată” de Colegiul Medicilor Bihor, Flavia Groșan a dat detalii despre întâlnirea „elegantă” pe care a avut-o cu colegii săi medici.


Medicul pneumolog a scris luni seara, pe Facebook, că interviul a fost „o chestie elegantă, între colegi”. Totodată, ea a dezvăluit că a intrat cu lacrimi în ochi la comisie și a ieșit tot cu lacrimi în ochi.


Prieteni, am scăpat. Am intrat cu lacrimi in ochi la comisie si am ieșit cu lacrimi in ochi. Mi ati transmis o emoție ieșită din comun.


Interviul a fost o chestie eleganta, între colegi. Cu unii ma știu de foarte mult timp. Am spus ceea ce dumneavoastră știți de la mine de un an. Nu va fie frica. Mergem înainte.

PS Ati fost fenomenali. Va iubesc. ❤”, a spus Flavia Groșan.

Colegiul Medicilor: „Niciunul dintre pacienţii trataţi de doamna doctor nu a depus vreo plângere de malpraxis”


Noi nu facem altceva decât să căutăm ca pacienţii noştri să fie foarte bine trataţi, actul medical să fie de calitate şi încrederea pacienţilor în medicii care luptă pentru viaţa lor să fie la cote ameliorate. Este o neîncredere foarte mare a populaţiei , trăim acest fenomen care pur şi simplu ne întristează foarte mult.

Discuţia a fost foarte elegantă, nu avem nicio plângere de malpraxis, niciunul dintre pacienţii trataţi de doamna doctor nu a depus vreo plângere de malpraxis la Colegiul Medicilor Bihor, doamna doctor nu are cum să trateze un pacient extrem de grav care are nevoie de o ventilaţie non-invazivă sau care are nevoie de cantităţi foarte mari de oxigen şi o anumită medicaţie pe care nu poate nici să o prescrie, nici să o primească din afara spitalului, în acest context, noi sperăm ca doamna doctor să înţeleagă că nimeni nu a dorit sancţionarea ei, nu am vrut să-i dăm suspendarea dreptului de liberă practică, cum s-a vehiculat în grupul de susţinători, pur şi simplu am dorit o discuţie sinceră, clară, onestă, de specialitate şi pe câteva probleme punctuale pe care doamna doctor le-a atins în mass media”, a spus dr. Carmen Pantiş, președintele Colegiului Medicilor, pentru News.ro.

Vezi și

Chirie sau proprietar? Analiștii economici vin cu sfaturi de ultim moment: ‘Trendul se va menține cel puțin cinci ani de aici încolo’


EXCLUSIV În vreme ce Lucian Bode se plânge de deficit de personal, MAI blochează polițiștii să rămână în Sistem! Dumitru Coarnă acuză!

Vești importante pentru șoferi! RCA se majorează cu până la 10% . Ce a dus la această scumpire

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri