Micșorarea sporurilor a stârnit revolta într-un cunoscut spital din România: Zeci de medici amenință cu demisia

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 06-05-2018 16:17

Actualizat: 06-05-2018 12:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un cunoscut spital din România se află într-o situație de criză, în urma micșorării sporurilor. Zeci de medici și asistenți de la Primiri Urgențe și-au anunțat demisia. Reacția a venit după ce șeful UPU a transmis că va pleca din spital pentru că sporurile vor fi micșorate.


Potrivit presei locale, șeful demisionar al UPU s-a întâlnit ieri cu primarul orașului și deocamdată s-a ajuns la o soluție de compromis. Primăria a transmis că diferenţele salariale pentru luna aprilie vor fi plătite dintr-un “fond special”.


La aflarea deciziei pe care a luat-o Consiliul Local Oradea, de a micşora sporurile medicilor şi asistenţilor cu 60, respectiv 25 la sută, şeful Unităţii de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean, doctorul Hadrian Borcea şi-a anunţat demisia. “Exact oamenii care lucrează în conditile cele mai grele - şi aici mă refer mai ales la asistenţi - vor avea scăderi de salarii. Am decis să-mi dau demisia şi din funcţia de medic şef şi din funcţia de medic al acestui spital”, a spus medicul, potrivit stirileprotv.ro.


În semn de solidaritate, zeci de medici şi asistenţi au susţinut că vor face acelaşi lucru.


Dr. Alin Suciu, medic UPU Oradea: “Toţi colegii care nu suntem în timpul orelor de program am venit să ne prezentăm demisia că o soluţie extremă.”

Alexandra Vigdorovici, asistent medical principal: “Am semnat că am depus demisia. Menţionez faptul că suntem foarte uniţi.”

Reprezentanţii primăriei au transmis că hotărârea a venit ca urmare a unei propuneri făcute de managerul spitalului, care ar fi depus o simulare pentru aceste tăieri de sporuri, în condiţiile în care trebuie asigurate măririle salariale promise pentru unii angajaţi.

Dr. Gheorghe Carp, manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea: “Consiliul Local a fost obligat prin lege să adopte o Hotărâre de Consiliu fiind ordonatorul principal de credite. Este o nemulţumire artificială.”

Dr. Hadrian Borcea, medic şef UPU Oradea: “Urgenţa va fi asigurată în continuare până luni dimineaţa. În funcţie de discuţiile cu domnul primar. Demisia mea rămâne activă.”

Vezi și Vești bune pentru români: Ce se va întâmpla cu tichetele de masă

Liviu Pleșoianu, atac devastator la adresa lui Liviu Dragnea! Acesta a dezvăluit pe cine protejează președintele PSD


Sondajul Sociopol uimește! Iohannis detronat la capitolul încredere! Ce lider politic i-a luat fața

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri