MIhai Daraban

sursa foto:  ccir.ro

Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț, pune punctul pe ‘i’: ‘Toate mărfurile care vin din Coreea pe cale navală trec prin Canalul Suez, iar de aici până în Portul Constanța sunt numai trei zile și jumătate de navigație, față de 11 zile cât ar dura până să intre în Portul Rotterdam’

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), a declarat că România trebuie să devină nu numai o piaţă, ci şi un hub comercial pentru investitorii coreeni, iar aceştia trebuie să aibă în vedere faptul că este o ţară membră a Uniunii Europene şi NATO, având o poziţie geografică privilegiată.

 

CCIR apreciază foarte mult relaţia pe care o are cu omologii coreeni, în misiunile noastre economice pe care le-am întreprins în această ţară am învăţat foarte multe despre cum putem îmbunătăţi relaţia economică dintre cele două state. În ceea ce priveşte consumatorul român, putem spune, uitându-ne peste cifrele de la import, că există o adevărată dependenţă faţă de produsele coreene. Din păcate, acestea nu sunt fabricate în România, ci în alt state din Uniunea Europeană.

România are mare nevoie de deschiderea unor linii de producţie în ţară, lucru pentru care CCIR militează constant de mai mulţi ani. Evident, investitorii coreeni trebuie să aibă în vedere şi faptul că România este o ţară aparţinând UE şi NATO, având o poziţie geografică privilegiată.

Toate mărfurile care vin din Coreea pe cale navală trec prin Canalul Suez, iar de aici până în Portul Constanţa sunt numai trei zile şi jumătate de navigaţie, faţă de 11 zile cât ar dura până să intre în Portul Rotterdam, ceea ce înseamnă în final costuri mai reduse. România trebuie să devină nu numai o piaţă ci şi un hub comercial pentru investitorii coreeni„, a spus Mihai Daraban la Sesiunea de Afaceri România – Republica Coreea, ce a avut loc la sediul CCIR.

 

Ambasadorul Republicii Coreea în România, RIM Kap-soo, a afirmat că evenimentul are ca scop materializarea vizitelor oficiale întreprinse anul trecut de către reprezentanţii Guvernului României în Republica Coreea şi a subliniat că piaţa din România are un potenţial de dezvoltare foarte mare.

 

În mod clar, valoarea record a schimburilor comerciale, înregistrată la sfârşitul lui 2022, ne bucură, dar nu dorim să ne oprim aici. Considerăm că piaţa din România are un potenţial de dezvoltare foarte mare, iar ca Ambasador al Republicii Coreea în România am identificat mai multe sectoare economice în care putem investi, cum ar fi: IT&C, industria apărării, produse electrocasnice sau infrastructură. De aceea, evenimentul de astăzi reprezintă primul pas în ceea ce priveşte dinamizarea relaţiilor economice bilaterale. Si, după cum bine ştiţi, orice călătorie, cât ar fi de lungă, începe cu un prim pas„, a spus diplomatul coreean.

 

Totodată, Son Jae-il, CEO Hanwha Aerospace, a menţionat că România şi Republica Coreea au stabilit relaţii diplomatice şi economice încă din anul 1990 şi din ce în ce mai multe companii coreene au intrat pe piaţa din România, mai ales din zona IT&C, industria apărării şi tehnologie nucleară.

 

„De-a lungul timpului, această cooperare a crescut constant, astfel, dacă la nivelul anului 1994 schimburile comerciale se situau în jurul sumei de 25 de milioane de dolari, la sfârşitul lui 2022 valoarea acestora a atins 1,3 miliarde de dolari. În peste 30 de ani de cooperare economică, din ce în ce mai multe companii coreene au intrat pe piaţa din România, mai ales din zona IT&C, industria apărării şi tehnologie nucleară.

În mod evident, războiul dintre Federaţia Rusă şi Ucraina a dus la un interes sporit pentru industria apărării şi vă reamintesc că în luna septembrie a anului trecut România şi Republica Coreea au semnat un acord cadru de cooperare în domeniul apărării, devenind astfel nu numai parteneri comerciali, ci şi parteneri militari.

Avantajele economice ale României sunt determinate de poziţia geografică, la graniţa dintre Europa şi Asia, de numărul mare al populaţiei şi de costul redus al forţei de muncă. Considerăm astfel că România poate deveni un hub pentru companiile coreene care îşi doresc să pătrundă pe piaţa europeană”, a precizat Son Jae-il.

 

Camera de Comerţ şi Industrie a României, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie din Republica Coreea (KCCI), a organizat marţi Sesiunea de Afaceri România – Republica Coreea, în scopul dinamizării relaţiilor comerciale bilaterale.

 

Conform unui comunicat al CCIR, evenimentul a făcut parte din strategia guvernamentală de consolidare a relaţiilor bilaterale România – Republica Coreea şi s-a desfăşurat în marja vizitei în România a delegaţiei KCCI, condusă de Woo Taehee, vicepreşedintele organizaţiei.

Sesiunea de afaceri a fost urmată de o serie de întâlniri Business to Business (B2B) la care au participat reprezentanţii a peste 20 de companii româneşti şi coreene, care activează în diferite sectoare economice, precum: IT&C, industria apărării, industria producătoare de electrocasnice, infrastructură.industria aeronautică şi aerospaţială, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare