Mii de persoane pot răsufla ușurate! Premierul Mihai Tudose a făcut marele ANUNȚ

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 13-11-2017 20:19

Actualizat: 13-11-2017 23:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Premierul României, Mihai Tudose, a făcut, luni, un anunț important pe o rețea de socializare. În urma dezvăluirii șefului Guvernului, mii de persoane pot răsufla ușurate.


Prim-ministrul a precizat că o mare companie din România a acceptat „revoluția fiscală” a Guvernului și că nu va scădea salariile angajaților. Este vorba de Coca-Cola HBC România.


„Am avut astăzi o întâlnire cu managerul general al Coca-Cola HBC România și președinte al Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), Jaak Mikkel. Acesta mi-a dat asigurări că nu vor exista scăderi salariale ca urmare a transferului contribuțiilor sociale.


Faptul că o mare companie precum Coca-Cola a înțeles că transferul contribuțiilor reprezintă o oportunitate pentru a-și fideliza angajații este încă o dovadă că nu trăim în realități paralele, așa cum reclamă unii sindicaliști și că această măsură va conduce la o economie sănătoasă.


Coca-Cola are în România peste 1.500 de angajați, iar indirect susține 19.900 de locuri de muncă, aducând 448 de milioane de euro pentru economia românească”, a scrie Mihai Tudose, pe o rețea de socializare.

Vezi și Detalii mai puțin știute despre procurorul care l-a „EXECUTAT” pe Dragnea! Colaborarea care va naște sute de controverse

Giganții din retail se dau pe brazdă: Un alt colos a anunțat creșteri salariale, în urma modificărilor fiscale

Veste bună pentru mii de salariați: Ei vor avea impozit zero pe venit-Anunț important făcut de Liviu Dragnea

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri