Toți cei care au obținut permisul de conducere, după 2009, trebuie să știe că au acest drept! Sunt vizați șoferii care și-au pierdut carnetul sau cei care îl pot pierde.
Este vorba despre Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 123/2013. Potrivit acestuia, toți șoferii care au obținut permisul auto după data de 1 ianuarie 2009, și care au pierdut, deteriorat, sau cărora li s-a furat permisul de conducere, au dreptul de a a cere un duplicat online, prin e-mail.
Această metoadă poate fi folosită în cazul în care posesorul mașinii și-a pierdut celelalte acte sau dacă documentele s-au deteriorat încât numele titularului nu mai corespunde cu cel din acte.
Pentru a solicita un duplicat al permisului auto prin e-mail, deținătorul acestuia trebuie să atașeze, pe lângă cererea de eliberare a noului document, și o serie de documente scanate. Mai exact, documentele ce trebuie scanate și trimise odată cu cererea sunt actul de identitate al titularului, document din care trebuie să rezulte că acesta are domiciliul sau reședința în România, dovada plății contravalorii permisului de conducere, permisul de conducere, atunci când acesta se mai află în posesia deținătorului și două fotografii recente ale titularului permisului, scrie avocatnet.ro.
Fotografiile trebuie să fie color, să aibă formatul 35 x 38,5 mm, să reprezinte fizionomia actuală a titularului, să fie realizate din față și pe un fond de culoare albă și clar. Persoana care apare în fotografie trebuie să nu aibă capul acoperit, ochii închiși, iar expresia feței trebuie să reprezinte o stare comună.
Totuși, dacă, din motive religioase, titularul are capul acoperit, fața acestuia trebuie să fie vizibilă în mod clar. Totodată, solicitantul poate purta ochelari în fotografie, dar doar dacă lentilele acestora nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre și nu au porțiuni care să ascundă ochii.
Chiar dacă solicitarea eliberării unui nou permis de conducere se poate face prin poșta electronică, conducătorii auto sunt nevoiți totuși să facă un drum până la serviciul public comunitar, pentru a depune, în original, documentele scanate și transmise prin intermediul e-mail-ului.
Vezi și SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi!
Mii de șoferi trebuie să știe asta! Ce se întâmplă cu permisul de conducere
Trending

18 febActual
Pagubă mare produsă de Anca Alexandrescu la Realitatea Plus. Amenzi fără număr pentru postul de știri al lui Maricel Păcuraru

09:30Actual
Bărbații pe care Adriana Georgescu îi are pe catastif. Apar tot mai multe nume importante în cazul avocatei PNL

18 febEntertainment
Meseriile soțului Elenei Udrea. Adrian Alexandrov activează într-un domeniu concurențial din România

18 febActual
Amendă de 100.000 de lei de la ANAF pentru românii care fac această greșeală. Ordinul a intrat deja în vigoare

18 febActual
Ce se întâmplă sub Marea Neagră. Autoritățile din România au anunțat că țara noastră va fi parte din proiectul major

18 febEntertainment
Pescobar lasă Taverna Racilor pe plan secundar și investește într-o afacere internațională controversată. Conceptul este unic în lume

18 febActual
Banii vechi din România care se vând cu 20.000 de lei acum, în 2026. Dacă ai bancnotele prin casă, poți să te îmbogățești

18 febPolitica
Blondul în brațele căruia Diana Șoșoacă radia de fericire și-a găsit pe altcineva. Nici nu o mai susține, este fanul lui Călin Georgescu

18 febActual
Omenirea este aproape de momentul în care inteligenţa artificială va bifa un pas colosal. Directorul executiv al Google DeepMind e convins: „Suntem la o distanţă de 5-8 ani”

18 febActual



