Ministerul de Interne a reacționat, vineri, în privința incendiului de la Institutul Matei Balș, în urma căruia au murit cinci persoane.
„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne și întreg personalul MAI transmit sincere condoleanțe familiilor victimelor incendiului care a avut loc în această dimineață la Institutul ”Matei Balș” din București.
Angajați de la mai multe structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au acționat cu promptitudine pentru salvarea persoanelor afectate de incendiu”, transmite MAI.
Pentru intervenție s-a acționat cu 24 de mașini de stingere, 38 de autospeciale SMURD, 6 Unități de Terapie Intensivă Mobilă, 5 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 4 mașini de descarcerare, 4 autoscări, 10 microbuze, un punct comandă mobil. De asemenea, au fost prezente și echipaje de poliție rutieră și de jandarmi pentru securizarea zonei, dar și echipe de polițiști pentru efectuarea cercetării la fața locului.
„Angajații Ministerului Afacerilor Interne implicaţi în operaţiunile desfăşurate la locul incendiului și-au îndeplinit cu maximă responsabilitate şi profesionalism atribuţiile ce le revin într-o astfel de situaţie tragică.
În continuare, structurile MAI vor acorda tot sprijinul necesar în elucidarea circumstanțelor producerii incendiului”, precizează instituția aflată sub comanda lui Lucian Bode.
Vezi și
După incendiul de la Matei Balș, Gheorghe Piperea a răbufnit: Nemernicii de la butoane au lăsat să se repete nenorocirea de la Piatra Neamț
USR-PLUS face implozie: ‘Să-ți fie rușine, Claudiu Năsui. Și?’/ Adversarul lui Clotilde Armand, scos din joc pentru un angajament cu Securitatea!
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim
Ministerul de Interne reacționează în privința incendiului de la Matei Balș: Angajați de la mai multe structuri ale MAI au acționat cu promptitudine
Trending

11:00Economie
Unicul moștenitor al lui Nicolae Ceaușescu, victorie răsunătoare în instanță. Valentin, fiul cel mare, este grav bolnav și acum va avea banii de tratament

12:00Economie
Orașul din România de care francezii s-au îndrăgostit iremediabil. Este pe primul loc în topul preferințelor, l-au lăudat în presă

17:30Economie
Ce este carnea hibrid de la Lidl. Alimentul a fost introdus recent în supermarketuri

18:00Actual
Permisul de conducere îți va fi anulat pe loc dacă faci această greșeală. 3 ani rămâi pieton

27 sepEconomie
Stilourile românești care au cucerit întreaga lume, dar pe care prea puțini din țară le cunosc. Cine se află în spatele brandului Poenari

27 sepEconomie
România, pârâtă la CE pentru un mega-proiect. Autoritățile cer să fie oprite imediat lucrările de pe domeniul schiabil

10:00Economie
Se fură la Ford ca-n codru. Angajații ar fi luat piese auto din fabrica din România în decursul ultimilor ani, ar urma concedieri

11:30Economie
Pensie și dacă ai doar 15 ani de vechime. Suma pe care o primești și la ce alte ajutoare mai ai dreptul

27 sepPolitica
Proteste în 15 orașe din Germania, după măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Merz. Reformele care au revoltat populația

07:00Economie
„Cea mai ieftină casă din București” a devenit virală. În ce zonă se află și de ce costă cât doar cât o mașină nouă
Articole Similare

21 minute în urmăEconomie
Proiectul din zona bogaților cu care Dan Șucu a pornit la drum. Afaceristul cu Mobexpert aduce și Infinity Nord la viață

circa 1 oră în urmăEconomie
Patronii supermarketului românesc care concurează cu marile magazine străine dă lovitura. „Părinții” Senic s-au orientat către un nou domeniu

circa 1 oră în urmăEntertainment
Au început lucrările pe bulevardul Iuliu Maniu. Rute ocolitoare pentru șoferi, cât ar urma să dureze reconfigurarea

19:30Economie
Amendă de 5.000 de euro pentru cofetăriile Tip Top. Neregula descoperită asupra angajaților

19:00Entertainment



