sursa foto:  impact.ro

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu: ‘Nu trebuie să ne uităm la data de 8 decembrie. Ceea ce este foarte important este că facem toate demersurile, la toate nivelurile, atât cât depinde de România, pentru a putea să obținem un rezultat’

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat că nu trebuie să avem o dată ”în minte” pentru intrarea României în Schengen, ci că este important ca ţara noastră să facă toate demersurile pentru acest obiectiv. Aurescu a subliniat că a avut discuţii şi cu oficialii ţărilor care se opun acestui demers, Olanda, Suedia şi Austria, şi a punctat că România controlează fenomentul migraţiei.

Bogdan Aurescu a menţionat, duminică seară, la Digi 24, că importante sunt demersurile pe care România le face pentru a intra în Schengen.
”Ceea ce domnul preşedinte a spus întotdeuna a fost că nu trebuie să avem un anumit termen limită în minte, nu trebuie să ne uităm la data de 8 decembrie, care e data JAI, ci că trebuie să luptăm pentru un obiectiv, pentru un rezultat, să obţinem acel rezultat.
Nici eu, nici domnia sa, nu am dat niciodată termene în acest sens. Ceea ce este foarte important este că facem toate demersurile, la toate nivelurile, atât cât depinde de România, pentru a putea să obţinem un rezultat. Cât mai curând. Dacă este posibil în decembrie, cu atât mai bine. După cum spunea domnul preşedinte, există şanse relativ bune, pentru o decizie până la finalul anului.
Dar pentru asta trebuie să lucrăm în continuare şi trebuie să o luăm pe rând. În ce priveşte Olanda, Olanda a avut două condiţii, una dintre condiţii a fost un raport MCV pozitiv, iar raportul de pe 22 noiembrie a fost pozitiv. O a doua condiţie a fost o a doua misiune de evaluare la nivel de experţi în România ca să verifice aquisul Schengen. Am avut o primă vizită de evaluare în perioada 9-11 octombrie, la care experţii olandezi nu au participat. Acel raport a fost foarte cuprinzător şi concluziile au fost pozitive. Cu toate acestea, fiindcă a existat această preocupare, să spun, a Olandei, am organizat încă o misiune de evaluare care s-a desfăşurat pe 17 noiembrie.
O misiune care s-a uitat la protecţia datelor, la aspecte ce ţin de natura penală şi la modalităţile în care ştim să emitem vize Schengen. Această ultimă componentă s-a desfăşurat la consulatul României la Istanbul, iar primele două componente au fost examinate la Bucureşti. Raportul acestei a doua misiuni de experţi a fost pozitiv, foarte bun”, a declarat Aurescu.

Ministrul a precizat că, din perspectiva României, cerinţele Olandei au fost îndeplinite. 

”Prin urmare, din perspectiva României, cele două condiţii care au fost puse de către premierul Olandei noi considerăm că sunt îndeplinite. Aşteptăm, suntem încrezători, ca Olanda să ia o decizie pe acest subiect”, a spus Bogdan Aurescu.

Aurescu s-a referit şi la Austria şi Suedia.

”Şi Suedia şi Austria s-au exprimat cu privire la aderarea României la Schengen. În ce priveşte Suedia, am stat în contact cu omologul meu, ministrul de Externe suedez şi am confirmarea repetată că Guvernul din Suedia susţine aderarea României la Schengen. Există o problemă în Parlament, cu privire la poziţia Partidului Social Democrat de opoziţie. Am discutat şi cu reprezentanţi ai acestui partid şi am exprimat toate argmentele şi datele care susţin aderarea României la Spaţiul Schengen. Sperăm ca şi acolo să existe o evoluţie care să fie favorabilă României. În ceea ce priveşte Austria, domnul ministru Bode a fost la Viena şi a discutat cu omologul său.
Vineri a avut loc, la Bruxelles, un Consiliu JAI extraordinar în care au fost luate în considerare o serie dintre preocupările Austriei, pentru că Austria a spus foarte clar, noi nu avem neapărat o problemă cu România, avem o problemă cu unele instituţiei europene care nu se uită suficient la preocupările legate de migraţie ale Austriei. Domnul ministru Bode a discutat cu omologii săi din nou, la rândul meu am discutat cu ministrul de Externe austriac şi continuăm demersurile noastre pentru a explica poziţia României”, a spus ministrul.

Întrebat dacă România controlează fenomenul migraţiei, Bogdan Aurescu a explicat că ţara noastră nu se află pe vreo rută de migraţie.

”Noi controlăm acest fenomen al migraţiei. Datele pe care le avem din rapoartele Frontex arată că România nu este pe vreo rută de migraţie, nu suntem nici sursă de migraţie, dimpotrivă controlăm foarte bine migraţia”, a declarat Aurescu, conform news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare