Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri, la deschiderea târgului Toamna buzoiană, că se va continua sigur creşterea porcilor în gospodăriile oamenilor unde au fost sacrificaţi din cauza pestei porcine africane, interdicţiile în acest sens fiind valabile numai pe perioada prezenţei focarelor de boală.
"Este exclusă această interdicţie, se va continua sigur creşterea porcului în gospodării (...) Virusul nu ne-a învins şi nu ne oprim aici. După ce trece acest val de boală, în condiţii evidente pe care trebuie să le respectăm, condiţii de securitate sanitar-veterinare care trebuie respectate, în aşa fel încât să nu mai avem un asemenea necaz", a declarat ministrul Agriculturii.
El a mai adăugat că ''nu poate "estima cât va dura valul", important fiind să se facă ceea ce trebuie pentru eradicarea virusului, "iar gospodăriile se vor popula imediat ce trece boala".
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 227 de localităţi din 13 judeţe, cu un număr de 927 de focare (dintre care 11 în exploataţii comerciale) şi 62 de cazuri la mistreţi, în total fiind eliminaţi 311.869 de porci afectaţi de boală, a informat joi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Conform sursei citate, au fost stinse până la această dată 5 focare în judeţul Satu Mare, unde nu a mai fost înregistrat vreun focar nou din data de 31 august 2018.
ANSVSA menţionează că în judeţul Bihor nu au mai fost înregistrate noi focare de PPA din data de 8 august 2018, iar în judeţul Tulcea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii Carniprod şi-a reluat activitatea în data de 14 august 2018.
"Aceste rezultate au fost posibile datorită aplicării operative şi eficiente a complexului de măsuri zoosanitare de combatere a pestei porcine africane (PPA) şi a cetăţenilor, care au înţeles să sprijine autorităţile în aplicarea acţiunilor necesare", subliniază ANSVSA.
Vezi și Detaliu mai puţin ştiut! Cu ce se ocupă fratele lui Rareş Bogdan
Bugetarii au un nou beneficiu de la 1 ianuarie-Ce a decis Guvernul condus de Viorica Dăncilă
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut dezvăluiri! Când va fi permisă creșterea porcului în gospodării
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

18 octActual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

18 octActual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

09:00Actual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

18 octPolitica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

18 octActual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

07:30Actual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octActual
Produsele pe care Auchan te lasă să le cumperi la jumătate de preț, dacă dai baterii la schimb. Campanie inedită de reciclare

10:30Actual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori
Articole Similare

circa 2 ore în urmăSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



