Ministrul Apărării, despre scenariul unei invazii a Rusiei în România: 'Armata Română, ca parte a NATO, ar putea să facă față la orice agresiune'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 16-07-2022 12:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Șeful Ministerului Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a vorbit despre scenariul unei invazii a Rusiei lui Vladimir Putin în România.


Ministrul Vasile Dîncu a oferit un răspuns tranșant în această privință, precizând că Armata Română, ca parte a Alianței Nord-Atlantice, ar putea să facă față „
la orice agresiune”.

Armata Română face parte din NATO. Așa cum vedeți pe teritoriul României, și flancul Estic a fost echilibrat foarte mult. Avem, în acest moment, o responsabilitate comună.


Armata Română, ca parte a NATO, alături de Aliați, ar putea să facă față la orice agresiune”, a declarat, la Antena 3, Vasile Dîncu.

Vezi și Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, răstoarnă includerea pensiilor militare în PNRR! ‘Nu există niciun document oficial al UE în care să se precizeze asta’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri