sursa foto:  www.b1.ro

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, face anunțul. Ce se întâmplă cu achiziţia corvetelor și cât costă acestea

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat, luni seară, referitor la procedura achiziţiei celor patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române, că termenul limită pentru o decizie privind licitaţia este 12 ianuarie.

„Suntem în termen. Până în 12 ianuarie putem lua decizia. Se poate ambele variante, o anulăm sau o încredinţăm (achiziţia de corvete – n.r.). Haideţi să luăm hotărârea de Guvern. Are dreptul de a anula procedura specifică în următoarele cauze şi este inclusă cea în care nu se identifică fondurile necesare pentru achiziţionare. Există cei 2%. În fiecare an ministerul primeşte bugetul de la Ministerul Finanţelor. Acum mai avem foarte puţin. S-au cheltuit banii pentru Patriot. Anul acesta sunt foarte puţini bani. Nu e adevărat (că anulăm licitaţia – n.r.). Nu înseamnă că dacă mâine semnez această procedură, eu trebuie să plătesc aceşti bani mâine şi categoric nu trebuie să plătesc 1,3 miliarde-1,6 miliarde de euro. Nu am o problemă să mă îndrept împotriva unui ministru sau să cred ceva despre un ministru. Aş vrea să vă spun că în această situaţie, oricât de transparent ai fi, când discuţi de 1,6 miliarde de euro, întotdeauna vor fi suspiciuni”, a declarat Gabriel Leş, la B1Tv.

Întrebat cine a luat decizia iniţială în 2016 de negociere cu cei de la Damen, ministrul Apărării a răspuns: ” Din minister, beneficiarul forţelor navale şi aceasta a fost propunerea pe care eu am făcut-o atunci. Decizia nu se ia de către Gabriel Leş, individual. Nu a luat-o domnul Cioloş, a venit propunerea din partea MapN. Hotărărârea de Guvern a scris-o cineva din cadrul MapN. Acea hotărâre de Guvern a fost anulată pentru că nu avea nicio validare din partea Parlamentului României. Cu ce ne facem vinovaţi că am decis să negociem. Decizia nu o ia un secretar de stat sau un ministru, se ia la modul gândim o achiziţie de tehnică militară. Nu iau o casă, o bicicletă”.

La finalul lunii octombrie, ministerul Apărării Naţionale anunţa că termenul estimat pentru încheierea procedurii privind achiziţia corvetelor multifuncţionale a fost prelungit până pe 15 noiembrie 2018. Programul în valoare de 1,6 miliarde de euro (1,85 miliarde de dolari) acoperă achiziţionarea a patru corvete, precum şi modernizarea sistemelor de luptă ale fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand. Potrivit publicaţiei Jane’s, MApN a primit oferte finale din partea companiei olandeze Damen, a firmei italiene Fincantieri şi a Grupului Naval din Franţa.

Citește și:

Lovitură devastatoare pentru Elena Udrea și Alina Bica! Anunț dezastruos

Bomba a fost detonată! Cine o va înlocui pe Carmen Dan la Interne

Cine i-a deschis calea lui Klaus Iohannis la parada militară de 1 Decembrie de la Alba și ce salariu are

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare