Ministrul de Externe al Federației Ruse, Sergei Lavrov, a afirmat, miercuri, că, dacă Al Treilea Război Mondial va avea loc, acesta ar implica arme nucleare și va fi distructiv, a informat anenția de presă RIA, citată de Reuters.
Șeful rus al Externelor a precizat că Rusia, care a declanșat o operațiune militară asupra Ucrainei, săptămâna trecută, ar fi într-un „pericol real” dacă Kievul va intra în posesia unor arme nucleare.
Vezi și ‘NATO se teme de Al Treilea Război Mondial, dar deja a început’ – o jurnalistă l-a certat pe premierul Marii Britanii. Replica lui Johnson: ‘Nu ne dorim să intrăm în război’
Ministrul de Externe rus, Sergei Lavrov: Al Treilea Război Mondial ar implica arme nucleare și va fi distructiv
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând
Articole Similare

16:37Externe
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



