Annalena Baerbock, Ministrul german al Afacerilor Externe, a susținut că preşedintele rus renunţă la toate angajamentele sale cu privire la comunitatea internaţională prin recunoşterea independenţei teritoriilor separatiste de la estul Ucrainei, scrie AFP, citat de agerpres
"Avertizăm în mod expres împotriva oricărei escalade militare ulterioare din partea Rusiei", a adăugat şefa diplomaţiei într-un scurt comunicat, subliniind că decizia lui Vladimir Putin anunţată luni seară la televiziunea rusă a fost "o încălcare flagrantă a dreptului internaţional".
Putin a decis luni să recunoască independenţa separatiştilor pro-ruşi din Ucraina.
Vezi și Preşedintele Comisiei Europene, după anunțul Rusiei: Recunoaşterea celor două teritorii separatiste din Ucraina este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional
Această recunoaştere rusă a separatiştilor scurtcircuitează procesele de pace rezultate în urma acordurilor de la Minsk în 2015, semnate de Rusia şi Ucraina, mediate de Franţa şi Germania, şi care urmăreau tocmai o revenire sub suveranitatea ucraineană a acestor zone.
Liderii occidentali au promis sancţiuni contra Moscovei în caz de recunoaştere unilaterală a acestor teritorii din estul Ucrainei, unde trăiesc în jur de trei milioane de persoane, potrivit estimărilor, scrie agerpres.ro
Această proclamare rusă reprezintă a doua tentativă, de la anexarea Crimeei în 2014 de către Moscova, de a modifica graniţele Ucrainei.
Vezi și Vladimir Putin neagă existența statului ucrainean! Rusia aruncă în aer pacea europeană
Ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, condamnă 'gestul' lui Putin privind recunoașterea celor două teritorii separatiste din Ucraina
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octSocial
ANM anunță furtuni în România, zilele următoare. Zonele vizate de vreme rea
Articole Similare

16:37Externe
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



